1. [MDA2] mitosi vt [At: VASILIU, P. L. 196 / V: ~oși / Pzi: ~sesc / E: nct] (Reg) 1 A înghionti. 2 A ascunde.
2. [DEX '09] MIȚOS, -OASĂ, mițoși, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, crețe și bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi și dese. – Miță + suf. -os.
3. [MDA2] mitoși v vz mitosi
4. [MDA2] mițos, ~oasă a [At: BUDAI-DELEANU, LEX / Pl: ~oși, ~oase / E: miță1 + -os] (D. blănuri, lână, păr) Cu fire lungi și dese, flocos. 2 (D. animale) Care are blana, lâna, părul cu fire lungi și dese.
5. [DLRLC] MIȚOS, -OASĂ, mițoși, -oase, adj. (Despre blănuri sau obiecte de lînă) Care are fire lungi, crețe și bogate; păros, flocos. S-a așezat singur în sanie, punînd pe sine blană de lup și în jurul său cergi mițoase. SADOVEANU, Z. C. 263. Ridicîndu-și căciula cea mițoasă, vedem o frunte atît de netedă, albă, corect boltită. EMINESCU, N. 35. Era Mane cel spătos Cu cojoc mare, mițos. ALECSANDRI, P. P. 73.
6. [Șăineanu, ed. VI] mițos a. cu peri lungi: cojoc mare mițos POP. [V. mițe].
7. [Scriban] mițós, -oásă adj. (d. miță). Lățos, flocos: cojoc mițos.
8. [DOOM 3] mițos adj. m., pl. mițoși; f. mițoasă, pl. mițoase
9. [DOOM 2] mițos adj. m., pl. mițoși; f. mițoasă, pl. mițoase
10. [DGS] mitosi vb. IV. (reg.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică ființe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) v. Ascunde. 2 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. Îmboldi. Îmbrânci. Împinge, Înghionti.
11. [DGS] mițos, -oasă adj. (despre blana sau părul animalelor ori despre obiecte confecționate din acestea) lățos, lânos, păros, <pop. și fam.> flocos, <pop.> vițos, <reg.> bițos, străflocos. Patul este acoperit cu o pătură mițoasă.
12. [DAR] mitosi, mitosesc, vb. IV (reg.) a ghionti, a buși; a ascunde, a dosi.
13. [DLR] MITOȘI vb. IV v. mitosi.
14. [DLR] MIȚOS, -OASĂ adj. (Despre blăni, lînă, păr sau obiecte confecționate din aceste materiale) Cu fire lungi și dese, cu mițe1, păros, f l o c o s; (despre animale) care are blana, lîna, părul cu fire lungi și dese, cu mițe1. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Ridicîndu-și căciula cea mițoasă, vedem o frunte atît de netedă, albă, corect boltită. EMINESCU, N. 35. E-ncunjurat de miloasele oi, de comoara lui toată. COȘBUC, AE. 66. Se vedeau pe drum vite rătăcite, cu părul mițos. D. ZAMFIRESCU, Î. 34, cf. id. V. Ț. 82. Hagi Tudose bolește cu capul pe-o pernă soioasă, învelit c-o pătură albastră, mițoasă. DELAVRANCEA, O. II, Mă grămădesc fericit într-un ungher, sub o tohoarcâ mițoasă de berbec. SADOVEANU, O. IX, 369, cf. VIII, 81, IX, 103, X, 280. Un băiețaș mai mare dormea dus, avînd drept căpâtîi o căciulă mițoasă. BART, S. M. 35. Simți un fior de răcoare și-și trase cerga mițoasă pe el. CAMIL PETRESCU, O. II, 37. Părul, ca o clâdărie mițoasă, îi cădea pe gulerul cămășii. T. POPOVICI, S. 315. Era Mane cel spătos, Cu cojoc mare, mițos. ALECSANDRI, P. P. 73, cf. RĂDĂLESCU-CODIN, Î. 203. ◊ (Prin analogie) Cu pletele-i mițoase în iarbă încîlcite Privește pe deasupra-i. ALECSANDRI, POEZII, 369. – Pl.: mițoși, -oase. – Miță1 + suf. -os.
15. [DLR] MlTOSl vb. IV. t r a n z. (Regional) 1. A ghionti, a buși. Așa prin somn a-nceput a-l pupa ș-al mńiitosi, vrînd să-l strîngă în brațe. VASILIU, P. L. 196. .Cf. PAȘCA, GL., MAT., DIALECT, I, 285. 2. A ascunde, a dosi. Cf. PAȘCA, GL. Moș Costache a mitosit în saltar o bucată de cașcaval și ó chiflă. Com. din PIATRA-NEAMȚ. - Prez. ind.: mitosesc. – Și: mitoșí vb. IV.PAȘCA. GL. – Etimologia necunoscută.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL