1. [DEX '09] MINERIADĂ, mineriade, s. f. (Depr.) Denumire pentru deplasarea minerilor, în număr mare și în mai multe rânduri, în cursul deceniului 9 al sec. XX[1] în sau spre București, însoțită de acțiuni violente. [Pr.: -ri-a-] – Miner + suf. -iadă (după cruciadă, olimpiadă etc.).
2. [MDN '00] MINERIADĂ s. f. (ir.) 1. denumire dată venirii repetate a minerilor din Valea Jiului la (spre) București după 1990 și acțiunilor lor reprobabile. 2. (p. ext.) acțiunea în forță, de anihilare a opoziției. (< miner + -/i/adă)
3. [DCR2] mineriadă s. f. (pol.) ♦ 1. Venirea brutală a minerilor în București, pentru a restabili ◊ „ordinea” prin violență sau pentru a răsturna un guvern (în anii 1990-91) ◊ „După mineriadă [subtitlu] «cruciada» minerilor” Alianța civică 4 X 91 p. 4. ◊ „După starea de mineriadă, România pare să aibă parte, de acum înainte, de starea de dosariadă. Efectul urmărit este similar.” R.l. 9 V 92 p. 5. ◊ „Mineriada s-a organizat de către SRI” Z. 11 IX 95 p. 3; v. și R.l. 29 XI 91 p. 2, Expres 1824 II 92 p. 3, Cotid. 18 III 92 p. 1; v. și contrademonstrație, ECU. ♦ 2. (prin extensiune) Orice act de distrugere făcut de un ◊ „comando” în care nu participă neapărat minerii ◊ „Cercetările [poliției] continuă pentru stabilirea participării celorlalți prieteni ai săi [ai lui DD, figură celebră a lumii interlope arădene] la mineriada din local [barul Melody din Arad].” Ev.z. 18 I 97 p. 6 (din miner, după modelul lui cruciadă, olimpiadă etc.)
4. [DOOM 3] mineriadă (desp. -ri-a-) s. f., g.-d. art. mineriadei; pl. mineriade
5. [DOOM 2] *mineriadă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. mineriadei; pl. mineriade
6. [Argou] mineriadă, mineriade s. f. manifestație de forță a minerilor din Valea Jiului pe străzile Bucureștiului, soldată, de la caz la caz, cu victimizarea populației civile sau cu răsturnarea unui guvern (în perioada 1990-1997).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL