1. [MDA2] milcuire sf [At: CORESI, EV. 367 / Pl: ~ri / E: milcui] 1-4 Milcuială (1-4).
2. [Scriban] milcuíre f. Vechĭ. Cerere umilă. Întristare: întoarcă-se bucuria întru milcuire (Cod. Vor.). V. milogesc.
3. [MDA2] milcui [At: PSALT. 51 / Pzi: ~esc / E: bg милкамъ] (Înv) 1-3 vtri A fi cuprins de milă1 pentru cineva Si: a se îndura, a se milostivi (1). 4 vr A se smeri. 5 vr (Ccd sau udp „de”, „către”) A se ruga cu smerenie Si: a implora. 6 vr A se întrista.
4. [DLRLC] MILCUI, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.
5. [DLRM] MILCUI, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A implora milă; a se milogi. – Comp. bg. milkam se.
6. [Șăineanu, ed. VI] milcuì v. a implora milă: m’am milcuit, m’am rugat de sărac și de bogat POP. [Ceh. MILKOVATI, a se mângăia].
7. [Scriban] milcuĭésc (mă) v. refl. (bg. milkam se, mă alint, mă lingușesc, d. mil, amabil. V. milă 1). Vechĭ. Rar azĭ. Mă milogesc. – În vest mă milcoșesc. V. ofilesc.
8. [DGS] milcuire s.f. (înv.) 1 (mai ales constr. cu vb. ca „a avea”, „a simți”) v. Îndurare. Milă. Milostivire. 2 (relig. creștină) v. Ajutor. Grație. Har. Îndurare. Îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire. 3 v. Smerenie. Umilință.
9. [DGS] milcui vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) 1 v. Îndura. Milostivi. 2 v. Smeri. Umili.
10. [DLR] MILCUÍRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a (se) m i l c u i și rezultatul ei. 1. îndurare, milostivire. Cf. m i l c u i (1). Destulu i era lui aceaste cuvinte întru milcuire a aduce pre Avraam. CORESI, EV. 367. Să dăm den carele avem, carele bucate, carele cuvînt bun, carele milcuire (a. 1642). GCR, 97/5. 2. Smerenie, umilire. Cf. m i l c u i (2). Să aducemu Dumnezeului nostru lucrure bune: credința. . . milcuire și lacrămi. CORESI, EV. 117, cf. 549. 3. Amărăciune, întristare, tristețe. Cf. m i l c u i (3). Rrîsulu vostru în plăngere se întoarrcă- se, și bucuriia întru milcuire (a m ă r ă c i u n e N. TEST. 1648, p o s o m o r î r e BIBLIA 1688). COD VOR. 130/7. – Pl.: milcuiri. – V. milcui.
11. [DLR] MILCUI vb. IV. (Învechit) 1. R e f l. și i n t r a n z. A fi cuprins de milă1 pentru cineva; a se îndura, a se milostivi (1). Ca se cîntu ție slava mea și se nu milcuescu-me (nu-mi fu milă H). PSALT. 51. Sv[î]nt[u]l apostol. . . milcuindu și mîngîindu-i, i-au botezat cu toată casa. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 126r/1. Deci, dacă-l vădzu pre acesta Evlonghie, să milcui cu inima și s[ă] ruga în mintea sa lui D[umne]dzeu (a. 1692). GCR I, 304/23. ◊ Tranz. Miluiaște (milcuiaște D) Tatăl fiii. psalt. 212. 2. R e f l. A se smeri, a se umili. Pre mulți văz acum milcuindu-se cu sufletele și de în mulți ochi curînd lacrăme pe obraz (a. 1642). GCR I, 99/12. Să nu m-am smerit și să nu m-am milcuit (a. 1 651). JAHRESBER. III, 177. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „de”, „către”) A se ruga cu umilință, cu smerenie, implorînd ajutorul; a cere cu stăruință. Noi ne rugăm și ne milcuim fiecărora cărei veți ceti acicea. . . unde veți afla ceva neisprăvit bine, sau greșit iară voi să dereptați, să nu blăstemați. CORESI, EV. 6. Chinului lui să ne milcuim și sufleteaște să ne veselim. id. ib. 136. Plecă capul acel bărbat și se milcui domnului și dzise. . . PALIA (1581), 90/11. Și vădzînd spaima sufletului său, cîndu se milcuiia noao nu vrumu noi să-l ascultăm, ib. 175/12. Voaă mă milcuiesc și mă rogu fraților (a. 1669). GCR I, 184/21. Milcuindu-se cătră D-zeu să-i descopere această taină (a. 1746). ap. TDRG. Apucând genunchii Viteazului, se milcui de dînsul. MURNU, O. 377. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat De sărac și de bogat. ALECSANDRI, P. P. 285. 3. R e f l. A se amărî, a se întrista. Milcuiți-vă (întristați-vă B 1938) și jeliți și plîngeți, că rîsul vostru să va întoarce întru jeale. N. TEST. (1648), 179r/10. – Prez. ind.: milcuiesc. – Din bg.мулкймъ.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL