1. [DEX '09] MIALĂ s. f. v. mia.
2. [MDA2] mială sf vz mia
3. [Scriban] mĭálă f., pl. mĭele (îld. mĭa, după pl.). Vest. Arșic de mĭel. – În est meală, pl. mele. V. capră.
4. [DEX '09] MIA, miele, s. f. (Pop.) 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) mială s. f.] – Lat. agnella.[1]
5. [MDA2] mia sf [At: (a. 1661) URICARIUL, XVI, 209 / P: mi-a / V: ~uă, ~lă / Pl: miele / E: ml agnella] 1 Pui de sex feminin al oii. 2 Oaie tânără. 3 (Îvp; îe) Stă ca ~ua lui Roman Se spune despre cineva care stă nedumerit, îngândurat sau trist. 4 (Îvp; îe) Parcă-i ~ua lui Roman Se spune despre cineva care stă trist. 5 (Îf mială) Arșic de miel.
6. [MDA2] miauă sf vz mia
7. [DEX '98] MIA, miele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) mială s. f.] – Lat. agnella.
8. [DLRLC] MIA, miele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al oii, oaie tînără. V. miel. Miaua zice: mia, mia, mia! TEODORESCU, P. P. 350. Cîndu-s oile cu miele și vacile cu vițele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243. 2. (În forma mială) Arșic de miel. Ei, ce drăcos mai are arșice? întrebă domnul Vucea. Și copiii, unii răi, alții din prostie, începeau: cutare a spălat pe cutare de zece capre și o mială. DELAVRANCEA, H. T. 111. – Variantă: mială s. f.
9. [Șăineanu, ed. VI] mieà f. dela miel. [Lat. AGNELLA].
10. [Șăineanu, ed. VI] mieală f. 1. oaie care suge; 2. arșic de miel.
11. [Scriban] mĭa f., pl. mĭele (f. mĭel, ca purcea, vițea d. purcel, vițel; lat. agnĕlla. V. mioară). Munt. Oaĭe în primele lunĭ de la naștere.
12. [DOOM 3] mia3 (pop.) [pron. mĭa] s. f., art. miaua, g.-d. art. mielei; pl. miele
13. [DOOM 2] mia1 (pop.) [pron. mĭa] s. f., art. miaua, g.-d. art. mielei; pl. miele, art. mielele
14. [IVO-III] mia, -iele.
15. [DER] mia (-ale), s. f. – Mioară. – Mr. ńaua, istr. miǫ. Lat. agnella (Pușcariu 1056; Capidan, REB, I, 217), cf. it. agnella. Mială, s. f. (mioară; brîu de miel) este o simplă variantă, formată după pl. miale.
16. [Argou] mială, miale s. f. picior.
17. [DGS] mială s.f. (anat.; arg.) v. Membru inferior. Picior.
18. [DGS] mia s.f. (zool.) mielușă (v. mieluș), mielușea (v. mielușel), mielușică, mieluță (v. mieluț), mioară, <reg.> mielucă (v. mieluc), <înv.> mielușiță. Câteva miele pasc pe pajiște.
19. [DAR] mială, miele, s.f. (pop.) 1. arșic de miel. 2. noaten care suge la oaie.
20. [DRAM 2021] miálă, miele, (dial. mnială), s.f. Oaie tânără. – Lat. agnella.
21. [DLR] MIÁLĂ s. f. v. mia.
22. [DLR] MIA s. f. 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tînără. Cf. m i e l. 300 de oi cu miei, 300 de miei cu miele (a. 1 661). URICARIUL, XVI, 209, Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU. Ciobănașul dormea la rădăcina unui copaci și mielele se rătăciseră pe cîmpie. ISPIRESCU, L. 245, cf. DAMÉ, T. 68. Pînă la înțărcat mieii se numesc: „ńel” cel de parte bărbătească și „ńia” cea de parte femeiască. STOIAN, PĂST. 53. Că mie nu mi-i de fete. . . Și mie nu mi-i de ele Ca și lupului de mńele, Care-s albe ocheșele! F (1874), 67, cf. H II 79, 87, IV 9, IX 482. Mă dusei în tîrg, Cumpărai o mia. TEODORESCU, P. P. 350. De unde vii, bădiț dragă?. . . Din codrul cu frunzele Unde păscui mielele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 105. Mielele pasc pe costiță Lupu șede-n dîmboviță. Miala paște și se culcă, Lupu sare și-o apucă. VICIU, S. GL., cf. DENSUSIANU, Ț. H. 44,. ALR I 1 774, 1 776, 1 777, ALRM SN I h 255, A I 22, 23, 35, III 2, 4, 5, 16, 17, 19. Iau și zeciuială, De cinci oi, o mială. ANT. LIT. POP. I, 403. Stă ca miaua lui Roman, se spune despre cineva care stă nedumerit, dus pe gînduri (CIAUȘANU, V. 179, id. GL.) sau trist, supărat (ZANNE, P. VI, 277). Parcă-i miaua lui Roman, se spune despre cineva care stă trist, supărat. Cf. ZANNE, P. VI, 277. Își caută în pungă ca miaua lui Roman, se spune despre „cineva predispus unei boli”. COMAN, GL. 2. (În forma mială) Arșic de miel. Cf. POLIZU, BARCIANU, V. Ei, ce drăcos mai are arșice?. . . și copiii, unii răi, alții din prostie, începeau: – Cutare a spălat pe cutare de zece capre ș-o mială. DELAVRANCEA. H. T. 111 cf. 112 Arșicele . . . nu mi-au purtat noroc. Soalbele mi-au fost neputincioase și mielele au curs toate în buzunarele lui Trică. KLOPȘTOCK, F. 333. - Pl.: $miele.- Și: (regional) miáuă (ȘEZ. III, 71), miálă s. f. – Lat. agnella. – Miauă: refăcut după sg. art. – Mială, sg. refăcut după pl.
23. [DLR] MIAUĂ s. f. v. mia.
24. [DLR] MÍELEA, MÍA num. ord. (Cu valoare adjectivală sau substantivală, precedat de art. „al”, „a”) Care se află între al nouă sute nouăzeci și nouălea și al o mie unulea. Cf. POLIZU, COSTINESCU. ◊ (Regional, cu amestec de forme): a) (forma masculină, precedată de art. „a” este folosită ca num. ord. f.) A mielea. ALR II 2 339/762, cf. 2 339/349, 762, 848; b) (forma feminină precedată de art. „a” sau „al” este folosită ca num. ord. m.) Hăl de-a mia. ib. 2 339/157. Cel de-al mia. ib. 2 339/605. Acela de al mia. ib. 2 339/362. ◊ (Regional, între articol și numeral intervine art. nehot. „o”) Cf. IORDAN, L. R. A. 306. Al o mielea. ALR II 2 339/2. Ăl a o mia. ib. 2 339/192. – Și: miilea num. ord. DL, DM. – Mie + le + a.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL