1. [MDA2] mesală sf [At: CALENDARIU BUDA (1818), 37 / V: ~sal sn, ~seală / Pl: ~le / E: bg месал] 1 (Reg) Față de masă. 2 (Îvr; îf mesal; pbl) Cearșaf. 3 (Îvr) Bucată de pânză brodată cu aur și cu perle, pe care unele femei o purtau în trecut pe cap. 4 (Reg) Țesătură țărănească pentru ducerea mâncării Si: boccea. 5 (Pex; reg) Vas pentru dus bucatele. 6 (Pex; reg) Ulcea.
2. [MDA2] mesal sn vz mesală
3. [MDA2] meseală sf vz mesală
4. [DGS] mesală s.f. (reg.) v. Față de masă.
5. [DAR] mesală, mesale, s.f. (reg.) 1. față de masă; cearșaf. 2. bucată de pânză brodată cu aur și perle, purtată pe cap.
6. [DLR] MESÁLĂ s. f. 1. (Regional) Față de masă. Mînîncă. . . de prînz întinzînd bucatele pe o mesală, – față de masă. PAMFILE, A. R. 82, cf. N. REV. R. XIV, 349, COM. SAT. III, 50, LEXIC reg. 27, l. rom. 1 960, nr. 2, 19. 2. (Învechit, rar; atestat în forma mesal; probabil) Cearșaf. Patul. . . cu un mesal alb le-au acoperit. CALENDARIU BUDA (1818), 37. 3. (Învechit, rar) Bucată de pînză brodată cu aur și cu perle, pe care unele femei o purtau în trecut pe cap. Cf. DDRF. 4. (Regional) Țesătură (H V 17) țărănească (ib. XIV 66) pentru ducerea mîncării (ib. V 390); boccea (ALR II/I MN 148, 3 928/872). ♦ P. e x t. Cană (ALR I 1602/348), ulcea (ib. 694/348), vas pentru dus bucatele (H V 294). – Pl.: mesale. – Și: mesál s. n., meseálă (CV 1951, nr. 6, 30, LEXIC REG. 27) s. f. – Din bg. мекал.
7. [DLR] MESÁL s. n. v. mesală.
8. [DLR] MESEÁLĂ s. f. v. mesală.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL