1. [Șăineanu, ed. VI] melc(iu) m. 1. molusc târîtor ce locuiește într’o scoică (Coehlca); 2. partea osoasă a labirintului urechii ce are forma unei scoici de melc; 3. pl. glob: melcii ochilor; 4. partea osoasă dinăuntrul cornului. [Lat. vulg. MILACEM (pentru LIMACEM), de unde melciu (bulg. MELČOV vine din românește); cf. în sudul Franței: milhauc, melc (Tarn) și meulçon (Haute-Marne)].
2. [DGS] melci s.m. (zool.; înv.) = melc.
3. [DLRLV] MELCI s.n. (Mold.) Orbita ochiului. I-au ieșit ochiul cel direp din melci în afară. DOSOFTEI, VS. Nu capul, ce melciurile ochilor își întoarce, cu carile în toate părțile slobod cîntă. CI, 172; cf. CI, 100. Etimologie necunoscută. Cf. bg. melčo.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL