1. [DEX '09] MATUF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.
2. [MDA2] matuf, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~i, ~e / E: tc matuh] (Înv) 1 sm Bătrân ramolit Si: babalâc. 2 a Cu ținuta neglijentă. 3 a Murdar.
3. [DLRLC] MATUF, matufi, s. m. (Învechit) Bătrîn, babalîc. Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău. CARAGIALE, O. III 29. Vezi zăcînd cîte un matuf gîrbov. ALECSANDRI, la TDRG. ♦ Om posomorît, ursuz. Era un matuf răposatul... să fugi în lume. ALECSANDRI, T. 175.
4. [Scriban] matúf adj. m. (turc, matuf, [d. ar. ma’tuh]. Care vorbește prostește, bătrîn copilăros). Rar azĭ. Babalîc, baccea, hodorog, ramolit: nicĭ matuf, dar nicĭ prea țingăŭ, ci om tocmaĭ în puterea vîrsteĭ (Car. VR. 1909, 11, 210). Est. Posac, morocănos. V. izmenit.
5. [DEX '09] PĂMĂTUF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr, din pene, din fâșii de pânză etc. prinse de un mâner și având diferite întrebuințări. – Din sl. *pometuhŭ.
6. [MDA2] mătuf s vz pămătuf
7. [MDA2] pămatuc[1] sn vz pămătuf
8. [MDA2] pămătuc sn vz pămătuf
9. [MDA2] pămătuf sn [At: C. STAMATI, ap. CADE / V: mătuf, pămatuc, ~uc, ~tug, ~tuh, ~tuș, ~tuv, ~tuz, pământuș, pănă~, pănătuv, plămătufc, pomătoc, pom~, pomătug, pomotuf, pomotuș, pum~ / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: slv *помєтоухъ cf slv помєсти „a mătura”] 1 Ghemotoc de cârpe, câlți etc. legat la capătul unui băț sau mănunchi de paie, de pănușe, de pene etc., având diverse utilizări Vz feleștioc, mătăuz. 2 Smoc sau moț de păr. 3 (Spc) Obiect format din fire de păr prinse într-un mâner, cu care se săpunește fața la bărbierit Si: poanson, (reg) pomoci. 4 (Spc; reg) Bidinea. 5 (Spc) Mănunchi de busuioc cu care preotul stropește cu agheasmă Si: sfeștoc, (reg) mătăuz. 6 Floare a unor plante ca trestia, papura etc. 7 (Trs) Fire mici care rămân după ce se smulge cânepa.
10. [MDA2] pămătug sn vz pămătuf
11. [MDA2] pămătuh sn vz pămătuf
12. [MDA2] pămătuș sn vz pămătuf
13. [MDA2] pămătuv sn vz pămătuf
14. [MDA2] pămătuz sn vz pămătuf
15. [MDA2] pământuș sn vz pămătuf
16. [MDA2] pănătuf sn vz pămătuf
17. [MDA2] pănătuv sn vz pămătuf
18. [MDA2] plămătuc sn vz pămătuf
19. [MDA2] pomătoc sn vz pămătuf
20. [MDA2] pomătuf sn vz pămătuf
21. [MDA2] pomătug sn vz pămătuf
22. [MDA2] pomotuf sn vz pămătuf
23. [MDA2] pomotuș sn vz pămătuf
24. [MDA2] pumătuf sn vz pămătuf
25. [DLRLC] PĂMĂTUF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr prinse de un mîner, servind la bărbierit. ◊ Fig. [Urechile rîsului] țuguiete, cu pămătufuri de peri negri la vîrf, se ridicase drepte. ODOBESCU, S. III 187. ♦ Smoc de pene, de fîșii de pînză etc. prinse de un băț, cu care se scutură praful, se curăță cuptorul de cenușă etc. ♦ (Prin analogie) Vedeam stîrci fîlfîind greoi peste pămătufurile trestiilor. SADOVEANU, O. III 649. ♦ Băț cu un fitil la un capăt, servind ca aprinzător. Fanaragiul... scoase pămătuful aprins din felinărașul lui și aprinse lampa de sus. SADOVEANU, O. IV 36. ♦ Puf pentru pudrat. Ți-am mai făcut eu pămătufuri și badanale de sprîncene. ALECSANDRI, T. I 125.
26. [Șăineanu, ed. VI] pămătuf n. unealtă compusă dintr’o perie mare cu un mâner de lemn pentru spoitul pereților (sau și de pene pentru ștersul prafului, ori puf de dat cu pudră). [Cf. ung. PEMET, pămătuf].
27. [Scriban] pămătúf și (est) pomătúf n., pl. urĭ (ung. pemetfü, pemete și pemet, mătură mare cu mănuchĭu lung [contaminat în înț. de pemecs, pamacs, pensulă, de unde și pamacsolni. V. morcĭolesc], d. bg. pomet petică de șters o țeavă, vsl. pometŭ, măturătură, gunoĭ, d. metatĭ, a mătura; fü e cuv. ung. și înseamnă „ĭarbă”, ca și în sacfiŭ. D. rom. vine bg. pometuša, petică de șters. V. mătură, omăt). Legătură de pene, de păr saŭ de peticuțe care servește la uns, la spoit, la spălat, la pus săpun pe obraz cînd te razĭ (și în acest caz are forma uneĭ periuțe), la pudrat ș. a. Moțu stufuluĭ: pomătufurile stufuluĭ (Sadov. VR. 1911, 3, 335). – Și pănătuf (Mold. sud).
28. [Scriban] pănătúf, V. pomătuf.
29. [Scriban] pomătúf, V. pămătuf.
30. [DOOM 3] matuf (înv.) adj. m., s. m., pl. matufi; adj. f. matufă, pl. matufe
31. [DOOM 2] matuf (înv.) adj. m., s. m., pl. matufi; adj. f. matufă, pl. matufe
32. [DOOM 3] pămătuf s. n., pl. pămătufuri
33. [DOOM 2] pămătuf s. n., pl. pămătufuri
34. [MDO] pămătuf, pl. pămătufuri
35. [IVO-III] pămătuf, -furi.
36. [DER] matuf (matufi), s. m. – Hodorog, ghiuj. Tc. matuf, din arab. ma’tuf (Șeineanu, II, 252; Loebel 62; Lokotsch 1447). – Der. matufi (var. matofi, matosi), vb. refl. (a se ramoli; a se moleși), a cărui ultimă var., derivată în mod echivoc de Gáldi 208 din ngr. ματώνω „a însîngera”, se confundă cu matosi „a îmbăta” der. din matol.
37. [DER] pămătuf (pămătufuri), s. n. – 1. Feleștioc, mătăuz, pensulă de ras, periuță. – 2. Fard, ruj. Sl. pometuchŭ, din pomesti, pometą „a mătura” (Cihac, II, 519; Tiktin); der. din mag. pemetfű „mătură”, care aparține aceleiași familii, e mai puțin probabilă. Bg. pomatuh (Conev 111) nu ne este sigur; ar putea proveni din rom., ca; i bg. pometuša.
38. [DGS] matuf, -ă s.m., adj. (înv.) 1 s.m. (deprec. sau peior.) v. Bătrân. Moș. Moșneag. 2 adj. (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat Slinos. Soios.
39. [DLR] MATÚF, -Ă s. m., adj. (Ieșit din uz) 1. S. m. Bătrîn ramolit; babalîc. Biata cucoană Anical . . . De cînd i-o murit boieriul, nu mai are odihnă !. . . și adică mult mă mir pentru ce atîta supărare?. . . că era un matuf răposatul. ALECSANDRI, T. 175, cf. 676. Pe drum [Aghiuță] s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău; om tocmai în puterea vîrstei, frumos și arătos. CARAGIALE, S. N. 13. Ici, trăgea din ciubucul de-un stînjen un matuf spînatec. C. PETRESCU, A. R. 8. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. Cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, ALEXI, W. - Pl.: matufi, -e. – Din tc. matuh.
40. [DLR] MĂTÚF subst. v. pămătuf.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL