1. [MDA2] marțiseara sfa [At: H II, 258 / P și: (pop) marseara, marțeara / S și: marți seara / E: marți1 + seară] 1 (Îvp; în superstiții) Marțolea (1). 2 (Reg; îe) A-i purta (cuiva) marseara A pizmui pe cineva. 3 (Reg; îae) A dușmăni pe cineva așteptând momentul prielnic să-i facă rău. 4 (Îvp) Marțolea (2).
2. [D.Religios] marțiseara s. f. art. (În superstiții) Marțolea. – Din marți.
3. [DGS] marțiseara s.f. art. (mitol. pop.; reg.) v. Marțolea.
4. [DLR] MARȚISEARA s. f. art. (În superstiții) 1. Marțolea (1). Pe femeili strigoaice le numesc marțiseara. H II 258. Marțeara este o femeie ce vine la casa unde se ține lucru spre marți și face stricăciuni. ȘEZ. XIV, 345. Lucrase marți seara și cică de-aia i se arătase „marțiseara”. ib. XVII, 206, cf. 229. Marți-seara este o muiere năzdrăvană și se arată la unii ce lucră în ziua ei (marți seara) și-i pedepsește. DENSUSIANU, Ț. H. 285. Expr. (Regional) A-i purta (cuiva) mars seara = a-i purta (cuiva) sîmbetele. V. s î m b ă t ă. ALR II 4410/284. 2. Marțolea (2). MARIAN, S. R. I, 113. - Scris și: marți searar. – În vorbirea curentă: $marseara, marțeara. – Marți1 + seară.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL