1. [DEX '09] MARȚAFOI, marțafoi, s. m. (Fam.) Om de nimic, golan; secătură. – Et. nec.
2. [MDA2] marțafoi2 vr [At: CONTEMPORANUL, III, 773 / Pzi: ~esc / E: marțafoi] (Rar) A-și da aere Si: a se grozăvi.
3. [MDA2] marțafoi1 smi [At: PR. DRAM. 251 / E: nct] 1 Om de nimic, leneș și fără căpătâi Si: golan, martalog (6), netrebnic, secătură. 2 (Îvr) Om nătărău. 3 (Reg; dep) Om de la oraș Vz gulerat, nădrăgar.
4. [DEX '98] MARȚAFOI, marțafoi, s. m. Om de nimic, om fără căpătâi, vagabond, golan, netrebnic; secătură. – Et. nec.
5. [DLRLC] MARȚAFOI, marțafoiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A-și lua aere, a se îngîmfa. Ei se marțafoiau mai mult, le era rușine să-și arăte adîncul inimei, în care era numai groază. CONTEMPORANUL, III 773.
6. [DLRLC] MARȚAFOI1, marțafoi, s. m. Om de nimic, superficial, căruia îi place să pozeze; netrebnic, secătură. Făcea să-i reiasă și mai respingătoare mutra obraznică de marțafoi. M. I. CARAGIALE, C. 46. Da, mă rog, cine-s toți marțafoii aiștea, măi cumnate? HOGAȘ, H. 94. Îl deteră afară, ca pe un marțafoi și becisnic. ISPIRESCU, L. 252.
7. [DLRM] MARȚAFOI2, marțafoiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A-și da aere, a se îngîmfa. – Din marțafoi.
8. [Scriban] marțafóĭ m., pl. tot așa (cp. cu ung. márcafank, un fel de gogoșĭ). Fam. Individ neserios, moftangiŭ: avea și ĭa un marțafoĭ de bărbat. – Și fem. -oaĭcă, pl. e.
9. [Șăineanu, ed. VI] marțafoiu m. netrebnic: îl deteră afară ca pe un marțafoiu și un becisnic ISP. [Cf. marț].
10. [DOOM 3] marțafoi (fam.) s. m., pl. marțafoi, art. marțafoii
11. [DOOM 2] marțafoi (fam.) s. m., pl. marțafoi, art. marțafoii
12. [IVO-III] marțafoiu, -foi.
13. [DER] marțafoi (marțafoi), s. m. – Șmecher, potlogar. Origine necunoscută. Din pol. marcovy „flăcău tomnatic” (Cihac, II, 189), pare puțin probabil, dată fiind extensiunea cuvîntului. Relația cu mag. márcafank „gogoașă” (Scriban) e întîmplătoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti „a muri”, cf. sb. mrtca „cadavru”, mrtvan „om fără putere”. – Der. marțafoaică, s. f. (vagaboandă).
14. [Argou] marțafoi s. m. invar. vagabond, golan; secătură
15. [DGS] marțafoi2 vb. IV. refl. (pop.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. Înfumura. Îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeți. Trufi1.
16. [DGS] marțafoi1 s.m. (fam.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Pușlama. Secătură.
17. [DLR] MARȚAFÓI1 s. m. Om de nimic, om fără căpătîi, vagabond, golan, netrebnic, secătură. Să-i dăm drumu. Prea s-a-ntins marțafoiu. PR. DRAM. 251. Marțafoi porniți spre rele și de față hoțomani. PANN; P. V. I, 62/23. Așteaptă, marțafoiule, să te-nvăț eu a zădărî fetele. ALECSANDRI, T. 964. În haina lor de aleși fură și sînt niște marțafoi. JIPESCU, O. 29. Îl deteră afară ca pe un marțafoi și becisnic. ISPIRESCU, L. 252. Auzi d-ta. . . marțafoii! să nu-mi plătească ei dreptul mieu. SĂM. III, 167. Da, mă rog, cine-s toți marțafoii aiștea, măi cumnate? HOGAȘ, DR. II, 74, cf. 161. Alăturarea de domnul cel trufaș făcea să-i reiasă și mai respingătoare mutra obraznică de marțafoi. M. I. CARAGIALE, C. 46. Și n-ai să-mi spui că măritîndu-și fata cu marțafoiul ăsta de Mavrogheni a făcut un plasament bun. V. ROM. martie 1958, 26. Chelariul domnitoriului, un marțafoi sau ce era. MARIAN, T. 322. Ți-l lecuiem eu pi marțafoiu. ȘEZ. III, 143, cf. GRAIUL, I, 450, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Ce folos că tată-tău a fost om de treabă, dacă tu ești marțafoi. ZANNE, P. IV, 649. ♦ (Învechit, rar) Om nătărău, prost. Dau sărmanii, cheltuiesc, Pă ele le-mpodobesc, Și ei rămîn marțafoi, Nâtăfleți, gugumani, boi. MUMULEANU, C. 122/21. ♦ (Regional) Calificativ depreciativ pentru orășeni. V. g u L e r a t, n ă d r ă g a r. Cf. PAMFILE, J. II, 153, com. MARIAN, ALR SN III h 885. - Pl.: marțafoi. – Etimologia necunoscută.
18. [DLR] MARȚAFOÍ2 vb. IV. Refl. (Rar) A se grozăvi, a-și da aere. Ei se marțafoiau mai mult, le era rușine să-și arăte adîncul inimei în care era numai groază. CONTEMPORANUL, III, 773. - Prez. ind.: marțafoiesc. – V. marțafoi1.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL