1. [DEX '09] MARTALOG, martalogi, s. m. (Mai ales la pl.) Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.
2. [MDA2] martalog sm [At: (a. 1715) ARHIVA R. II, 42/1 / V: ~oți, smp / Pl: ~ogi / E: tc martoloz] 1 (Lpl) Soldați greci care făceau parte dintr-un corp de miliție turcească însărcinat cu apărarea granițelor și cu supravegherea drumurilor și a punctelor vamale. 2 (Îs) Cazaci ~ogi Slujitori de scuteală care făceau parte dintr-un corp de miliție însărcinat cu paza granițelor. 3 (Îrg) Persoană însărcinată cu aducerea împricinaților în fața instanțelor de judecată. 4 (Olt; dep) Persoană care se ține scai de cineva. 5 (Olt; dep) Bătrân care se ține după femei. 6 (Reg) Om leneș și de nimic Si: marțafoi (1).
3. [Scriban] martalóg m. (turc. martoloz, soldat creștin care servea la forturile turceștĭ, pirat de Dunăre, d. ngr. armatolós, armatól d. árma, pl. ármata [d. it. arma, armă], supt infl. luĭ amártolós [vgr. ῾amartolós, păcătos]. De aicĭ: sîrb. martòloz și -olos, pirat de Dunăre, grănicer turcesc, ung. martolós și -óz, hoț, pirat, negustor de robĭ). Vechĭ. Armatol saŭ haĭduc Grec care păzea drumurile și granițele Imperiuluĭ turcesc (începînd de la Selim II, în sec 17). Cazac grănicer în servicĭu Țăriĭ Româneștĭ: martalogiĭ formaŭ una din diviziunile Cazacilor din Țara Românească (Bălc. 636); haĭducĭ ungurĭ și martologĭ sîrbĭ (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 328). Azĭ. Olt. Vechil, logofăt de moșie. – Se zicea și martolog și martolot.
4. [MDA2] martaloți smp vz martalog
5. [DOOM 3] martalog (înv., reg.) s. m., pl. martalogi
6. [DOOM 2] martalog s. m., pl. martalogi
7. [DER] martalog (martalogi), s. m. – 1. Soldat creștin, mai ales grec, în slujba sultanului. – 2. (Înv.) Grănicer. – 3. (Olt.) Intendent. – Var. (înv.) martolog. Tc. martoloz, din ngr. ἀμαρτωλός (Tiktin; cf. Bărbulescu, Arhiva, XLIII, 251).
8. [Onomastic] MARTALOGI ostași austrieci de graniță, magh. martalok „bandit” < tc. martoloz < gr. ἀρματώλος „armatol”. 1. Martalog s., olt., 1723 (AO III 117); -u, Drăghici (AO XVII 343). 2. Cu schimb. părții finale, confundat cu suf. turc -oglu: Martioglu, T. (VM).
9. [Argou] martalog, -oagă, martalogi, -oage adj. molâu, lent, greoi în mișcări.
10. [DGS] martalog, -oagă adj., s.m., s.f. (arg.) 1 adj. (despre ființe sau despre mișcări, gesturi, manifestări etc. ale lor) v. Greoi. Încet. Lent. Moale. Molatic. Molâu. 2 s.m., s.f. v. Babă. Bătrân. Moș. Moșneag. 3 s.m., s.f. v. Bădăran. Bădărancă. Grobian. Grobiancă. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mârlancă. Mitocan. Mitocancă. Mojic. 4 s.m. v. Bărbat. Om.
11. [DLR] MARTALÓG s. m. 1. (La pl.) Soldați greci care făceau parte dintr-un corp de miliție turcească însărcinat cu apărarea granițelor și cu supravegherea drumurilor și a punctelor vamale. Acolo. . . este și derbend de păzesc martalogi (a. 1715). ARHIVA R. II, 42/1. ◊ Cazaci martalogi = slujitori de scuteală care făceau parte dintr-un corp de miliție însărcinat cu paza granițelor. Cele 18 000 de catane sau slujitori de scuteală din România. . . erau organizați ostășește și. . . se numeau mai în deosebi: cazaci martalogi și cazaci cataragi. BĂLCESCU, M. V. 608. 2. (Învechit și regional) Persoană însărcinată cu aducerea împricinaților în fața instanțelor de judecată. Poruncă de aducere la judecată prin martalog (a. 1770). IORGA, S. D. XIV, 310. Să fie volnic acest mart[alog] să aducă pe Mihai pîrcălab, pentru că are să dea seamă pentru ceale ce-l vor întreba (a. 1770). id. ib., cf. com. din TURNU MĂGURELE. 3. (Prin Olt.) Epitet dat unui copil sáu unui om care se ține scai de cineva (CV 1951, nr. 12, 37, LEXIC REG. 37); epitet dat unui bătrîn care se ține după femei (LEXIC REG. 37). 4. (Regional) Epitet dat unui om leneș; marțafoi (Brabeți-Caracal). Cf. LEXIC REG. 37. – Pl.: martalogi. – Și: (1) martalóți s. m. pl. ȘIO II2, 75. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre, aflat în slujba turcilor”.
12. [DLR] MARTALÓȚI s. m. pl. v. martalog.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL