1. [MDA2] manducere sf vz manuducere
2. [MDA2] manuducere sf [At: ȚICHINDEAL, A. M. (dedicație) / V: mand~, mânod~ / E: manuduce] (Înv; liv; Trs) Îndrumare.
3. [MDA2] mânoducere sf vz manuducere
4. [DAR] manduce, manduc, vb. III (înv.) a ghida, a conduce, a orienta.
5. [DLR] MANDUCERE s. f. v. manuducere.
6. [DLR] MANUDUCERE s. f. (Învechit, livresc, prin Transilv.) Acțiunea de a manuduce; conducere, îndrumare. Și de manuducerea îndreptării pruncilor bine învățat. ȚICHINDEAL, A. M. [dedicație], cf. GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. - Și: mandúcere (STAMATI, D.), mînoducere (id. ib.) s. f. – V. manuduce. – Mînoducere: prin apropiere de mînă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL