1. [MDA2] manaf sm [At: (a. 1821) IORGA, S. N. 177 / V: ~ah / Pl: ~i / E: tc Manah (Ibraim) (rebel turc)] (Înv) Cârjaliu.
2. [DLRLC] MANAF, manafi, s. m. (Turcism învechit) Soldat turc.
3. [DLRM] MANAF, manafi, s. m. (Turcism înv.) Soldat turc. – Tc. manav.
4. [Scriban] manáf m. (turc. manav, vînzător de poame; bg. manaf[in], Turc din Asia Mică [Iron]). Vechĭ. Cîrjaliŭ (după numele luĭ Manaf (saŭ Manah) Ibrahim (un șef din ceata luĭ Pazvantoglu), care a pîrjolit Oltenia la 1802-03.
5. [MDA2] manah sm vz manaf
6. [Șăineanu, ed. VI] Manafi m. pl. alt nume dat Cârjaliilor, după rebelul Manah Ibraim, care arse, și jefui provinciile turcești, năvăli în 1802-1803 în Oltenia prin Mehedinți, răspândind în juru-i foc și sânge: noaptea cădeau peste noi Manafii, ca să ne scoață din meterezuri GHICA.
7. [DER] manaf (manafi), s. m. – 1. Soldat turc din trupele neregulate ale șefului rebel Manav Ibrahim (1802). – 2. Sălbatic, fiară. Tc. manav „postăvar” (Șeineanu, III, 75). Sec. XIX, înv.
8. [Onomastic] MANAF subst. < tc. „ostaș turc”. 1. Manafi b., ar. (Cara 34); Manafi f.; -ea 1859 (P2). 2. Monafu (Grș 18) sau < monah.
9. [DGS] manaf s.m. (la sfârșitul sec. al XVIII-lea și începutul sec. al XlX-lea) cârjaliu. Manafii jefuiau în bandă.
10. [DLR] MANÁF s. m. (Învechit) Cîrjaliu. Dacă să aprinde undeva și vor fi manafi la acea casă, nu cutează niminea să meargă să stingă (a. 1821). IORGA, S. N. 177. Manahi. . . făcuți toți ca să prăde, toți spre aceasta gătiți. BELDIMAN, E. 47/17. Tata călare, cu hagi Grigorie manafu pe lîngă cal. . . , pornește la Curte. GHICA, S. 321. Nu putea să-i ajungă iataganul manafului și lăcomia de bani a fanariotului, FILIMON, O. I, 285. Manafii aveau puști lungi și săbii. ISPIRESCU, M. V. 21. – Pl.: manafi. – Și: manáh s. m. – De la numele unui rebel turc, Manah [Ibraim]. – Cf. ȘIO II2, 75. – Cf. bg. манаφ(ин).
11. [DLR] MANÁH s. m. v. manaf.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL