1. [DEX '09] MALIȚIE, (2) maliții, s. f. (Livr.) 1. Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. 2. Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. [Var.: malițiune s. f.] – Din fr. malice, lat. malitia.
2. [MDA2] maliție sf [At: FIS. 41 / V: (înv) ~icie, ~iune / Pl: ~ii / E: fr malice, lat malitia] 1 (Liv) Înclinare de a fi răutăcios Si: malițiozitate (1), răutate. 2 Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă Si: malițiozitate (2).
3. [DEX '98] MALIȚIE, maliții, s. f. (Livr.) Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. ♦ Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. [Var.: malițiune s. f.] – Din fr. malice, lat. malitia.
4. [DLRLC] MALIȚIE s. f. (Livresc) Răutate, atitudine răutăcioasă. E un om cu... ochi vii în lucirea cărora se simte parcă totuși o ușoară maliție, SADOVEANU, V. F. 34. Dar dacă nu m-ar chema Maria? zise ea sub inspirația unei fulgerătoare maliții. EMINESCU, N. 82.
5. [DN] MALIȚIE s.f. (Liv.) Atitudine, vorbă răutăcioasă, ironică; malițiozitate. [Gen. -iei, var. malițiune s.f. / cf. lat. malitia, fr. malice].
6. [MDN '00] MALIȚIE s. f. malițiozitate. ◊ vorbă sau atitudine răutăcioasă. (< fr. malice, lat. matitia)
7. [Șăineanu, ed. VI] maliție f. 1. inclinațiune de a face rău; 2. simplă dispozițiune la veselie și glumă.
8. [DEX '09] MALIȚIUNE s. f. v. maliție.
9. [MDA2] malicie sf vz maliție
10. [MDA2] malițiune sf vz maliție
11. [DN] MALIȚIUNE s.f. v. maliție.
12. [DOOM 3] maliție (livr.) (desp. -ți-e) s. f., art. maliția (desp. -ți-a), g.-d. art. maliției; (fapte) pl. maliții, art. malițiile (desp. -ți-i-)
13. [DOOM 2] maliție (livr.) (-ți-e) s. f., art. maliția (-ți-a), g.-d. art. maliției; (fapte) pl. maliții, art. malițiile (-ți-i-)
14. [DER] maliție (maliții), s. f. – Viclenie, răutate. Fr. malice. – Der. malițios, adj., din fr. malicieux; malițiozitate, s. f. (răutate).
15. [DGS] maliție s.f. malițiozitate, răutate, <înv. și pop.> rău, <pop.> zăcășeală, zăcășie, <înv. și reg.> răime, răință, <reg.> opșag, <înv.> pierzătură, răire, răutăție, <fig.> acrime, fiere, otravă, venin, <fig.; rar> negreală, venimozitate, <fig.; pop.> catran. Editorialele unor ziare sunt scrise cu maliție.
16. [DLR] MALÍȚIE s. f. (Livresc) Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. Cf. FIS. 41, PONTBRIANT, D. N-a putut face alta, decît a căuta, în maliția unui om just, mîngîiere. CARAGIALE, O. VII, 4, cf. DDRF, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. E un om cu... ochii vii, în lucirea cărora se simte parcă totuși o ușoară maliție. SADOVEANU, V. F. 34, cf. id. O. L. 50, id. O. X, 500. Fata dumneavoastră, zise ea cu o maliție molatecă, trebuie să aibă aspirații mai înalte, un magistrat, un ofițer superior. CĂLINESCU, E. O. II, 40, cf. 11, 36. ♦ Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. Dacă nu m-ar chema Maria? zise ea, sub inspirația unei fulgerătoare maliții. EMINESCU, N. 82. - Pl.: maliții. – Și: (învechit) malície s. f. COSTINESCU. - Din fr. malice. – Cf. lat. m a l i t i a.
17. [DLR] MALICIE s. f. v. maliție.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL