1. [DEX '09] MERCUR s. n. Element chimic, metal de culoare albă-argintie, cu luciu puternic, lichid la temperatura obișnuită, foarte dens și mobil, folosit în tehnică și în medicină; hidrargir, argint-viu. – Din fr. mercure, germ. Merkur.
2. [MDA2] mercur sn [At: AMFILOHIE, G. F. 138v/4 / V: (înv) ~ie sf ~io, ~iu, ~ium / E: fr mercure, ger Merkur, lat mercurium, it mercurio] 1 Metal cu luciu argintiu, lichid la temperatura obișnuită, și foarte mobil Si: (pop) argint-viu, (înv) hidrargir. 2 (Înv; îs) ~iu dulce Calomel.
3. [DEX '98] MERCUR s. n. Element chimic, metal de culoare albă-argintie, cu luciu puternic, lichid la temperatura obișnuită, foarte dens și mobil, întrebuințat în tehnică și în medicină; hidrargir, argint-viu. – Din fr. mercure, germ. Merkur.
4. [DLRLC] MERCUR s. n. Metal de culoare argintie, lichid la temperatura obișnuită, foarte dens și mobil, întrebuințat în tehnică la construirea unor aparate (termometre, barometre etc.) și în medicină sub formă de săruri etc.; (popular) argint-viu. Coloana de mercur a termometrului mi s-a părut cît turnul Eiffel. IBRĂILEANU, A. 180. ◊ (Poetic) Stropi neașteptați izbeau geamul și curgeau de-a lungu-i boabe de mercur. DUMITRIU, B. F. 43. – Variantă: (învechit) mercuriu (NEGRUZZI, S. I 208) s. n.
5. [DN] MERCUR s.n. Metal argintiu, foarte dens și mobil, care se prezintă în stare lichidă la temperatura normală; hidrargir; (pop.) argint-viu. [< fr. mercure, germ. Merkur].
6. [MDN '00] MERCUR s. n. metal argintiu, foarte dens și mobil, care se prezintă în stare lichidă la temperatură obișnuită; hidrargir; argint-viu. (< fr. mercure, germ. Merkur)
7. [Scriban] *mercúr n. (lat. Mercurius, numele zeuluĭ comerciuluĭ, d. merx, marfă). Chim. Idrargir, un metal mono- și bivalent, alb ca argintu, lichid, p. care îĭ și zice poporu argint viŭ. Îngheață la 40°, are o densitate de 13,596 la 0° și o greutate atomică de 199.8. La +360° ferbe dînd vaporĭ veninoșĭ. Se găsește în Spania, Austria, California, de ordinar în stare de sulfură, numită și cinabru. Se întrebuințează la facerea aparatelor de fizică, termometrelor, barometrelor, la pus pe dosu oglinzilor și maĭ ales, la scoaterea auruluĭ și argintuluĭ, cu care se aliază ușor formînd amalgame. Se întrebuințează și în medicină. Dar toate sările luĭ îs toxice, și absorbirea lor produce de multe orĭ o intoxicare particulară numită idrargirizm.
8. [MDA2] mercurie sf vz mercur
9. [MDA2] mercurio sn vz mercur
10. [MDA2] mercuriu sn vz mercur
11. [MDA2] mercurium sn vz mercur
12. [CADE] ARGINT I. sbst. 1 💎 Metal de coloare albă caracteristică, tare, foarte maleabil și ductil, nealterabil la aer; se atacă cu greu de acizi; se aliază mai ales cu cuprul și cu mercurul; simbol chimic Ag; se găsește în filoane printre rocele de porfir, gneiss, etc.; se întrebuințează la facerea monedelor, în bijuterie, și la fabricarea de diferite instrumente: curat ca ~ul; ban de ~; iubitor de ~, lacom de bani, sgîrcit; ~ lămurit, ~ strecurat, ‡~ ars, argint curat; 👉 ARS5 ¶ 2 Nuntă de ~ 👉 NUNTĂ ¶ 3 Pr. ext. Coloare argintie: o față mai albă ca ~ul crinului (EMIN.) ¶ 4 Ban. Maram. Mold. †Bani ¶ 5 ARGINT-VIU = MERCUR: parcă are argint-viu în el. II. ARGINȚI sm. pl. 🪙 Bani. III. ‡ARGINTURI sn. pl. Lucruri de argint: multe haine scumpe și ~uri au apucat (M.-COST.) [lat. argentum].
13. [DLRLC] MERCURIU s. n. V. mercur.
14. [DLRM] MERCURIU s. n. v. mercur.
15. [Șăineanu, ed. VI] mercuriu n. argint viu. [Identic cu numele zeului Mercuriu: metal sprinten ca mesagerul zeilor].
16. [Șăineanu, ed. VI] Mercuriu m. 1. Mit. zeul comerțului, al elocvenței și al hoților: e reprezentat cu caduceul în mână, cu aripi pe umăr și la călcâie; 2. planeta cea mai învecinată cu soarele și de douăzeci de ori mai mică decât Pământul.
17. [DOOM 3] mercur (hidrargir) s. n.; simb. Hg
18. [DOOM 2] mercur s. n.; simb. Hg
19. [Mitologic] Mercur = Mercurius.
20. [D.Religios] Mercur, zeul roman al comerțului, crainicul permanent al lui Iupiter, călăuza umbrelor morților spre infern, patron al negustorilor, dar și al hoților. Identificat la greci cu Hermes.
21. [DE] MERCUR 1. V. Hermes. 2. Prima planetă a sistemului solar, situată la o distanță medie de Soare de 58.343.169,3 km (70.310.998,9 km la afeliu și 46.375.339,7 km la periheliu). Are un diametru de 4.880 km și masa de 3,28 • 1023 kg (0,055 din masa Pământului), cu o densitate de 5,42 g/cm3 (a doua ca mărime după cea a Pământului). Perioada de revoluție (anului mercurian): 87,97 zile terestre; perioada de rotație: 58,64 zile (o zi pe M. durează doi ani mercurieni). Temperatura în timpul zilei atinge 700 K (427°C), iar în timpul nopții 100 K (-173°C). Suprafața planetei, fotografiată de nava spațială Mariner 10, în anii 1974 și 1975, prezintă regiuni foarte accidentate, cu numeroase cratere având diametre cuprinse între 100 m și 30-40 km. Datorită, probabil, impactului cu un asteroid, în urmă cu c. 3,8 • 109 ani, a fost format un crater cu diametrul de 1.300 km (Bazinul Caloris), care a lăsat urme și la antipod. M. are o atmosferă extrem de rarefiată (presiunea este de 10-7 din cea terestră), cu urme de sodiu, oxigen, heliu, potasiu și hidrogen. Nucleul planetei, cu un diametru de c. 3.600 km este metalic (fier, nichel ș.a.) și constituie 70% din masa planetei. Nava spațială Mariner 10 a detectat și un câmp magnetic mult mai slab decât cel terestru (1974-1975).
22. [DE] MERCÚR (< fr., germ. {i}; {s} lat. Mercurius „Mercur”) s. n. Element chimic (Hg; nr. at. 80, m. at. 200,59, gr. sp. 13,59, p. t. -38,87°C, p. f. 356,58°C); este un metal lichid (cel mai greu lichid), de culoare albă-argintie, cu luciu puternic destul de volatil, care se găsește în natură sub formă de sulfură (cinabru) și mai rar în stare nativă. În combinații funcționează mono- și bivalent; cu unele metale formează aliaje, numite amalgame. Se întrebuințează la fabricarea unor aparate din fizică (termometre, barometre ș.a.), la extragerea aurului și argintului, în medicină etc. M. și unii compuși ai săi sunt toxici. Este cunoscut din Antichitate. Sin. hidrargir; (pop.) argint-viu.
23. [DE] Hg, simbol chimic pentru mercur (hidrargir). 1 mm Hg = 133,3 Pa.
24. [DGS] mercur s.n. (chim.) hidrargir, <pop.> argint-viu. Mercurul are multiple întrebuințări în tehnică și în medicină.
25. [DLR] MERCÚR subst. Metal cu luciu argintiu, lichid la temperatura obișnuită, și foarte mobil ; (popular) argint-viu, (învechit) hidrargir. Cf. AMFILOHIE, G. F. 138v/4, PISCUPESCU, O. 313/14. Împotriva venerei lucrează mercuria. AR (1829), 441/19, cf. 432/8. Să iei gălbănuș de ou și mercurium, adecă argint-viu, 2 dramuri. DRĂGHICI, 106/14. Mercuriul (argintul-viu) se ridică cînd vremea pornește spre bine. MN (1836), 40/17. [Cositorul] amestecat cu alt metal ce să numește mercur sau argint-viu formează o compoziție. . . cu care spoindu-să sticla să fac oglinzile. ROMANO, B. I, 50/21. La Grenlanda . . . mercuriul (argintul-viu) îngheață. BARASCH, M. II, 161/28. Vâzînd că nu-mi lucrează alte doctorii, am luat o doză mare de mercuriu, și azi mă trezesc că-mi cad mustețile. NEGRUZZI, S. I, 208, cf. PONI, CH. 29. Coloana de mercur a termometrului mi s-a părut cît turnul Eiffel. IBRĂILEANU, A. 180, cf. NICA, L. VAM., VOICULESCU, L. 180. Oceanul, se oglindea în fiecare strop de apă . . . Ca o lacrimă de mercur. BARANGA, V. A. 11. ◊ (Învechit) Mercuriu dulce = calomel. Calomelu sau mercuriu dulce întărită canalul bucatelor și lucrează obicinuit, slobozind pîntecele. CR (1831), 1712/9. – Și: (învechit) mercúriu, mercúrium, mercúrio (AMFILOHIE, G. F. 138v/4) subst., mercúrie s. f. – Din fr. mercure, germ. Merkur. – Mercuriu și mercurium: din lat. mercurium. – Mercurio < it. mercurio.
26. [DLR] MERCURIE s. f. v. mercur.
27. [DLR] MERCURIO subst. v. mercur.
28. [DLR] MERCURIU subst. v. mercur.
29. [DLR] MERCURIUM subst. v. mercur.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL