1. [DEX '09] LĂCĂTUIT, -Ă, lăcătuiți, -te, adj. (Rar) încuiat cu lacătul. – V. lăcătui.
2. [MDA2] lăcătuit, ~ă a [At: DEX / Pl: ~iți, ~e / E: lăcui] (Rar; șfg) Încuiat cu lacătul (1).
3. [DEX '98] LĂCĂTUIT, -Ă, lăcătuiți, -te, adj. (Adesea fig.) Încuiat cu lacătul. – V. lăcătui.
4. [DEX '09] LĂCĂTUI, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui.
5. [MDA2] lăcătui vt [At: DEX / Pzi: ~esc / E: lacăt[1] + -ui] (Rar) A încuia cu lacătul (1).
6. [DLRLC] LĂCĂTUI, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. Notarul și-a lăcătuit prin dulapuri dosarele. GALAN, B. I 174. O magazie lungă... cu porțile mari și grele, lăcătuite. ARDELEANU, D. 102.
7. [Scriban] lăcătuĭésc v. tr. (d. lacat saŭ ung. lokatolni). Vechĭ. Încuĭ cu lacătu.
8. [DOOM 3] lăcătui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiesc, 3 sg. lăcătuiește, imperf. 1 lăcătuiam; conj. prez. 1 sg. să lăcătuiesc, 3 să lăcătuiască
9. [DOOM 2] lăcătui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiesc, imperf. 3 sg. lăcătuia; conj. prez. 3 să lăcătuiască
10. [DAR] lăcătui, lăcătuiesc, vb. IV (reg.) 1. a închide cu lacătul. 2. a-și face locaș.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL