1. [DEX '09] LUCRĂTURĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare (3). – Lucra + suf. -ătură.
2. [MDA2] lucrătură sf [At: BIBLIA (1688) 2472 / Pl: ~ri / E: lucra + -(ă)tură] 1 (Rar) Confecționare. 2 Fel de a fi realizat Si: execuție. 3 (Fig) Uneltire împotriva cuiva.
3. [DEX '98] LUCRĂTURĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare. – Lucra + suf. -ătură.
4. [DLRLC] LUCRĂTURĂ, lucrături, s. f. 1. Felul cum este executat un lucru sau o lucrare făcută cu mîna; execuție. Lucrătură venețiană din epoca lui Lorenzo Celso. C. PETRESCU, R. DR. 64. Mare-i și frumoasă [clădirea]... Dar, cum este ea, Zău, pre legea mea, C-aia lucrătură Și ferecătură Mi-e de-nvățătură. TEODORESCU, P. P. 468. 2. Fig. (Familiar) Uneltire (împotriva cuiva). Lică... nu se aflase străin de lucrătura de la club. C. PETRESCU, Î. II 135.
5. [Scriban] lucrătúră f., pl. ĭ. Modu de a lucra: după lucrătură se cunoaște maestru.
6. [DOOM 3] lucrătură (desp. lu-cră-) s. f., g.-d. art. lucrăturii; pl. lucrături
7. [DOOM 2] lucrătură (lu-cră-) s. f., g.-d. art. lucrăturii; pl. lucrături
8. [Argou] lucrătură, lucrături s. f. intrigă, uneltire (îndreptată împotriva cuiva)
9. [DGS] lucrătură s.f. 1 execuție. Covorul are o lucrătură admirabilă. 2 fig. complot, conjurație, conspirație, intrigă, mașinație, uneltire, <fig.> cabală, scenariu, tramă, urzeală, urzire, <fig.; înv.> urzitură. Domnitorul a fost victima unei lucrături.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL