1. [Scriban] lifuróĭ m. Ban. Olt. Filfison.
2. [CADE] ❍LIFUROIU sm. Olten. Băn. 1 iron. Piciu, mucos (CIAUȘ.) ¶ 2 Ștrengar, băiat care se ține de fleacuri [comp. lifuri]
3. [DGS] lifuroi s.m. (reg.) 1 v. Băietan. Băiețandru. Copilandru. Flăcăiandru. 2 (deprec.) v. Fante. Filfizon.
4. [DLRLV] LIFUROI s.m. (Ban.) Pici, țînc. Lifurony. AC, 350. Etimologie: lifuri + suf. -oi. Vezi și lifuri.
5. [DLR] LIFUI vb. IVa. Etre friand. Manger par gour. mandise. - (Ban.) A lingări, a alege mâncarea, a gusta din toate mâncările (Com. LIUBA, H. XVIII 175), a licăi (2o). Copiii după ce se satură, încep a lifui. Com. LIUBA. [Și: lifuri † vb. IVa. Lifurĕsc. ANON. CAR.; lifăi vb. IVaa CADE. ‖ Derivate: (Postverbal) lifuri (lișuri) s. f. plur. – mâncări alese, delicatese. Mâncă ce-ți dau cu, nu îmbla după lișuri (ori lifuri). H. XVIII 115; lifuroiu (liforony ANON. CAR.) s. m. = piciu, ținc, băietan, băiețuș, (în: sens peiorativ) secătură, cebală, oșiștie (CIAUȘANU, V.) ticălos, păcătos, de nicio treabă, prost (de neam). (DUMITRAȘCU, STR. 27).]
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL