1. [DEX '09] LECUITOR, -OARE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] – Lecui + suf. -tor.
2. [MDA2] lecuitor, ~oare [At: (a. 1633) GCR I, 84/29 / Pl: ~i, ~oare / E: lecui + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care vindecă cu ajutorul leacurilor (1). 3 a (Pex; d. leacuri) Care aduc alinare. 4 a (D. obiecte, substanțe) Care tratează.
3. [DLRLC] LECUITOR, -OARE, lecuitori, -oare, adj. (Învechit) Vindecător, tămăduitor. Buruieni lecuitoare. CONACHI, P. 298.
4. [DOOM 3] !lecuitor (desp. -cu-i-) adj. m., s. m., pl. lecuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. lecuitoare
5. [DOOM 2] lecuitor (-cu-i-) adj. m., pl. lecuitori; f. sg. și pl. lecuitoare
6. [DGS] lecuitor, -oare adj. 1 (despre medicamente, remedii, metode etc.) întremător, tămăduitor, vindecător, <înv.> isțelitor, vrăciuitor. Plantele medicinale conțin substanțe lecuitoare. Apele termale sunt lecuitoare în cazul unor boli. 2 (med., med. vet.; rar; despre medicamente, tratamente etc.) v. Curativ.
7. [DRAM 2021] lecuitór, lecuitori, s.m. (înv.) Tămăduitor, doctor; felcer: „Vai, că nu poci, că nu am, o zâs lecuitoriu…” (Bilțiu, 2007: 85). – Din lecui „a vindeca” + suf. -tor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL