1. [DEX '09] LEBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit (Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din sl. lebedĭ.
2. [MDA2] lebădă sf [At: ANON. CAR. / V: (pop) ~bedă, (înv) ~bedea / Pl: ~bede, (reg) ~bezi / E: slv лєбєдь] 1 Specii de păsări acvatice, migratoare, din familia anotidelor, cu penele albe, gâtul lung și arcuit, ciocul roșu și picioarele de culoare neagră (Cygnus). 2 Exemplar din aceste specii. 3 (Șîc ~-cântătoare) Pasăre cu o tentă argintie pe cap și gât (Cygnus cygnus). 4 (Șîc ~-cucuiată, ~-gheboasă, ~-mută) Pasăre cu o umflătură în formă de cucui în frunte, deasupra ciocului și cu penajul frontal crescut în unghi ascuțit Si: cucuvă (Cygnus olor). 5 (Șîc ~-mică) Pasăre de dimensiuni mai mici decât lebăda cântătoare și lebăda cucuiată, cu ciocul scurt (Cygnus bewikii). 6 (Îs) Cântecul ~dei În credința anticilor, cel mai frumos cântec pe care lebăda l-ar cânta înainte de moarte. 7 (Fig; îas) Ultimă operă sau manifestare de valoare a unui mare creator sau interpret. 8 (Îe) A face ~ A arunca pe apă, făcând să plutească. 9-10 (Desen sau) sculptură care reprezintă o lebădă. 11 (Lsg; art) Constelație din emisfera boreală.
3. [DLRLC] LEBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Pasăre migratoare de apă, uneori domesticită, cu gîtul lung și arcuit și cu penele albe (Cygnus olor). Pe o mare, mare albastră, trece o lebădă măiastră. DAVIDOGLU, O. 61. Trece lebăda pe ape Între trestii să se culce. EMINESCU, O. I 207. O mică luntrișoară... ca lebăda ușoară, Azi lin se legăna. ALECSANDRI, P. I 195. ◊ Cîntecul lebedei = ultima operă sau manifestare de valoare a unui artist, muzician, scriitor etc. (aluzie la credința anticilor că lebăda ar cînta frumos înainte de moarte). Elena cîntă cîntecul lebedei de care vorbesc poeții. BOLINTINEANU, O. 463. 2. (Numai în forma articulată) Constelație vizibilă în emisfera boreală. – Pl. și: lebezi (ANGHEL-IOSIF, C. M. I 64).
4. [DLRM] LEBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Pasăre de apă, cu gîtul lung și arcuit și cu penele albe (Cygnus olor). ◊ Cîntecul lebedei = ultima operă sau manifestare de valoare a unui scriitor, a unui muzician etc. înainte de moarte. 2. (Art.) Constelație vizibilă în emisfera boreală. [Pl. și: lebezi] – Slav (v. sl. lebedĩ).
5. [Șăineanu, ed. VI] lebădă f. 1. mare pasăre acvatică cu penajul alb și cu gâtul lung (Cycnus); 2. fig. poet, orator, muzicant, ale căror opere au o dulceață comparabilă cu pretinsul cântec melodios al lebedelor: lebăda din Mantua (Virgiliu): cântecul lebădei, ultima operă a unui autor ilustru. [Slav. LEBEDĬ].
6. [Scriban] lébădă f., pl. lebede (vsl. rus. lébedĭ, bg. lebed, d. vgerm. elbiz, lebăda). O pasăre palmipedă albă peste tot, cam asemenea cu gîsca, dar maĭ mare, cu gîtu mult maĭ lung și de un aspect foarte grațios: lebăda e o pasăre călătoare și rar domestică. Fig. Mare poet orĭ scriitor: lebăda de la Mantua (Virgiliŭ). Cîntecu lebedeĭ, ultima lucrare a unuĭ geniŭ aproape de a se stinge (fiind-că se crede că lebăda nu cîntă de cît aproape de moarte, că în colo nu i se aude vocea). Gît de lebădă, gît lung și grațios. – În Australia există lebede negre.
7. [DOOM 3] lebădă (pasăre) s. f., g.-d. art. lebedei; pl. lebede
8. [DOOM 2] lebădă s. f., g.-d. art. lebedei; pl. lebede
9. [IVO-III] lebădă, -bede.
10. [DER] lebădă (-bede), s. f. – Pasăre (Cygnus musicus). Sl. (bg., rus.) lebedĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 166; Conev 55), cf. sb., cr., slov. labud. – Der. lebădoi (var. lebedoi), s. m. (masculul păsării).
11. [DE] LÉBĂDĂ (< sl.) s. f. Pasăre acvatică din genul Cygnus, ordinul anseriformelor, mai mare decât gâsca, cu gâtul lung, arcuit și cu penajul alb sau negru. ◊ L. de vară = pasăre albă, cu ciocul portocaliu-roșcat, cu o umflătură cornoasă la bază și gâtul în formă de S (Cygnus olor); cucovă. În România vine în sezonul cald și cuibărește mai ales în Delta Dunării. ◊ L. de iarnă = pasăre albă cu ciocul galben (vârful negru) și gâtul drept (Cygnus cygnus). Cuibărește în N Europei și Siberia; iernează mai ales în Delta Dunării și în zona complexului Razim, iar primăvara se întoarce spre locurile nordice de cuibărit. ◊ L. neagră = pasăre care trăiește în Australia, având penajul negru, ochii de un roșu aprins, ciocul roșu (alb la vârf) și remigele primare albe (Cygnus atratus). Frecventă în grădinile zoologice ca pasăre decorativă. În grădina zoologică din București s-a reprodus și iarna, clocind la temperaturi foarte joase (-22° C). ◊ Expr. Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare publică a unui artist, muzician, scriitor ș.a. (aluzie la credința anticilor că lebăda ar cânta frumos înainte să moară).
12. [Onomastic] LEBĂDĂ, olt. (16 B VI 305), < subst.
13. [Argou] lebădă, lebede s. f. lesbiană.
14. [Argou] a se da lebădă expr. a se grozăvi, a se lăuda.
15. [DGS] lebădă s.f. 1 (ornit.) lebădă-cântătoare = Cygnus cygnus; lebădă-de-iarnă; lebădă-de-iarnă = Cygnus cygnus; lebădă-cântătoare; lebădă-de-vară = Cygnus olor; cucovă. 2 (art. Lebăda; astron.; nm. pr.) <reg.> Cobilița (v. cobiliță), Cobilița-Ciobanului (v. cobiliță), Coromâsla (v. coromâslă), Crucea (v. cruce), Fata-cu-Cobilița (v. fată), Fata-cu-Donițele (v. fată), Fata-Mare (v. fată), Fata-Mare-cu-Cobilița-cu-Apă (v. fată). Fata-Mare-cu-Cobilița-în-Spinare (v. fată). Lebăda este o constelație în emisfera boreală. 3 (arg.) v. Lesbiană (v. lesbian). Tribadă.
16. [CECC] Cîntecul lebedei – Se spune că înainte de moarte, în loc să geamă, să țipe, lebăda... cîntă. Platon confirmă această credință a vechilor greci. În pragul sfîrșitului, lebedele cîntau fericite, pentru că se duceau la Apollon! Același amănunt e consemnat și în una din fabulele lui Esop (secolul VI î.e.n.), iar în Agamemnon (o tragedie a lui Eschil), Clitemnestra, pomenind de cuvintele nobile rostite de Casandra înainte de moarte, o compară cu lebăda. Credința aceasta a ajuns pînă la noi și găsim, de pildă, în Alecsandri versul: „La moarte mă voi duce ca lebăda, cîntînd…” Din aceeași credință a izvorît frumoasa imagine poetică de a asemui ultima operă remarcabilă a unui poet, muzician, pictor etc., compusă în preajma morții, cu „cîntecul lebedei”. Expresia poate fi extinsă și la alte domenii. De exemplu, istoricul Tarlé numește discursul ținut de Talleyrand la Academie, cu două luni înainte de a muri: „cîntecul său de lebădă”. În romanul Elena, Bolintineanu descrie cum eroina sa începu să cînte înainte de a-și da tragicul sfîrșit: „Elena cîntă cîntecul lebedei de care vorbesc poeții…” LIT.
17. [CECC] Illa tanquam cycnea fuit divini hominis vox (lat. „Glasul divinului om a fost oarecum ca glasul de lebădă”) – Cicero, în De oratore (III, 2, 6), vorbește astfel despre oratorul roman Licinius Crassus care a murit după ținerea unui discurs. Vezi expresia: Cîntecul lebedei. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL