1. [DEX '09] JUXTAPUNERE, juxtapuneri, s. f. Acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; alăturare, juxtapoziție. ♦ (Gram.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziții sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; parataxă. – V. juxtapune.
2. [MDA2] juxtapunere sf [At: MURGOCI – LUDWIG, M. 35 / Pl: ~ri / E: juxtapune] 1 Alăturare. 2 (Grm) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziții sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură.
3. [DLRLC] JUXTAPUNERE, juxtapuneri, s. f. Acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; alăturare. ♦ (Gram.) Alăturare, fără ajutorul vreunei conjuncții, a două propoziții care se află, în ceea ce privește sensul, într-un raport de coordonare sau de subordonare.
4. [DN] JUXTAPUNERE s.f. Acțiunea de a juxtapune; alăturare; juxtapoziție. ♦ Alăturare a două propoziții fără a le lega printr-o conjuncție; parataxă. [< juxtapune].
5. [MDN '00] JUXTAPUNERE s. f. acțiunea de a juxtapune; juxtapoziție. ◊ alăturare a două cuvinte, propoziții sau fraze fără a le lega printr-o conjuncție; parataxă. (< juxtapune)
6. [Șăineanu, ed. VI] juxtapunere f. alăturare: cristalele se formează prin juxtapunerea moleculelor analoge.
7. [DEX '09] JUXTAPUNE, juxtapun, vb. III. Tranz. A pune mai multe obiecte alături, unul lângă altul; a alătura. ♦ Refl. și tranz. (Gram.) A (se) îmbina prin juxtapunere. – Din fr. juxtaposer (după pune).
8. [MDA2] juxtapune [At: DA / Pzi: juxtapun / E: lat juxta + pune (după fr juxtaposition)] 1 vt A alătura mai multe obiecte. 2-3 vtr (Grm) A (se) îmbina prin juxtapunere (2).
9. [CADE] *JUXTAPUNE (-pun) vb. tr. A pune unul lîngă altul, a alătura [fr. juxtaposer, refăcut după pune].
10. [CADE] *JUXTAPUS adj. p. JUXTAPUNE Pus unul lîngă altul, alăturat.
11. [DEX '98] JUXTAPUNE, juxtapun, vb. III. Tranz. A pune mai multe obiecte alături, unul lângă altul; a alătura. ◊ Refl. și tranz. (Gram.) A (se) îmbina prin juxtapunere. – Din fr. juxtaposer (după pune).
12. [DLRLC] JUXTAPUNE, juxtapun, vb. III. Tranz. A pune ceva alături, unul lîngă altul; a alătura.
13. [DN] JUXTAPUNE vb. III. tr. A alătura. [P.i. juxtapun. / după fr. juxtaposer].
14. [MDN '00] JUXTAPUNE vb. tr. a pune alături; a alătura. (după fr. juxtaposer)
15. [Șăineanu, ed. VI] juxtapune v. 1. a (se) pune una lângă alta; 2. Fiz. se zice de moleculele cari se alătură succesiv de altele, deja reunite într’o masă sensibilă.
16. [Scriban] * juxtapún, -pús, a -púne v. tr. (compus d. lat. juxta, și pónere, a pune). Alătur, pun unu lângă altu: a juxtapune terminiĭ uneĭ seriĭ. V. refl. Mineralele cresc pin agregarea moleculelor care se juxtapun.
17. [DOOM 3] juxtapunere s. f., g.-d. art. juxtapunerii; pl. juxtapuneri
18. [DOOM 2] juxtapunere s. f., g.-d. art. juxtapunerii; pl. juxtapuneri
19. [DOOM 3] juxtapune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. juxtapun, 2 sg. juxtapui, 3 sg. juxtapune, perf. s. 1 sg. juxtapusei, 1 pl. juxtapuserăm, m.m.c.p. 1 pl. juxtapuseserăm; conj. prez. 1 sg. să juxtapun, 3 să juxtapună; ger. juxtapunând; part. juxtapus
20. [DOOM 2] juxtapune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. juxtapun, 2 sg. juxtapui, 1 pl. juxtapunem; conj. prez. 3 să juxtapună; ger. juxtapunând; part. juxtapus
21. [IVO-III] juxtapun, -pună 3 conj.
22. [DTM] juxtapunere, alăturarea a două sunete (sau acorduri*) într-o gamă sau o formațiune sintactică (1) oarecare. J. poate avea loc prin conjuncție* sau prin disjuncție.
23. [DTL] JUXTAPUNERE (PARATAXĂ) s. f. (< juxtapune, după fr. juxtaposer): alăturare a două cuvinte într-o structură compusă, a unei părți de propoziție de elementul regent, a două părți de propoziție în cadrul propoziției, a unei părți de propoziție și a unei propoziții, a două propoziții și a două fraze. Termen folosit în sintagmele compunere prin juxtapunere, coordonare prin juxtapunere și subordonare prin juxtapunere (v.). J. este nemarcată sau marcată cu virgulă, punct și virgulă sau două puncte.
24. [DGS] juxtapunere s.f. 1 alăturare, juxtapoziție. Juxtapunerea radiografiilor a fost necesară pentru compararea lor. 2 (gram.) parataxă, concatenație. Prin juxtapunere, raporturile sintactice de coordonare sau de subordonare se realizează prin alăturarea nemijlocită a elementelor.
25. [DGS] juxtapune vb. III. tr. (compl. indică obiecte) a alătura. A juxtapus radiografiile pe masă pentru a le compara.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL