1. [DEX '09] JUSTIȚIAR, -Ă, justițiari, -e, adj. Care face dreptate, care urmărește să facă dreptate. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. justicier.
2. [MDA2] justițiar, ~ă smf, a [At: DA / P: ~ți-ar / Pl: ~i, ~e / E: fr justicier] 1-2 (Înv) (Persoană) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (în epoca feudală). 3-4 (Persoană) care face dreptate. 5-6 (Persoană) care urmărește să facă dreptate. 7-8 (Persoană) care iubește dreptatea.
3. [DN] JUSTIȚIAR adj., s.m. (Liv.) 1. (Cel) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (mai ales în orînduirea feudală). 2. (Cel) care iubește dreptatea, iubitor de dreptate. [Pron. -ți-ar. / < fr. justicier].
4. [MDN '00] JUSTIȚIAR adj., s. m. 1. (cel) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (în orânduirea feudală). 2. (cel) care face dreptate, iubitor de dreptate. (< fr. justicier)
5. [Scriban] * justițiár m. (fr. justicier, it. giustiziere). Acela care, în apusu Eŭropeĭ, avea drept să-ĭ judece pe locuitoriĭ moșiiĭ luĭ. Adj. Căruĭa-ĭ place să facă dreptate: sfîntu Ludovic a fost un rege justițiar.
6. [DOOM 3] justițiar (desp. -ți-ar) adj. m., pl. justițiari; f. justițiară, pl. justițiare
7. [DOOM 2] justițiar (-ți-ar) adj. m., pl. justițiari; f. justițiară, pl. justițiare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL