1. [DEX '09] JUDECĂTORIE, judecătorii, s. f. Instituție judecătorească având competența de a soluționa (în primă sau în ultimă instanță) anumite pricini prevăzute de lege; clădire unde se află sediul acestei instanțe. ♦ Autoritate judiciară. – Judecător + suf. -ie.
2. [MDA2] judecătorie sf [At: PRAVILA (1814), 8 / Pl: ~ii / E: judecător + -ie] 1 Instituție judecătorească având competența de a soluționa, în primă sau în ultimă instanță, anumite pricini prevăzute de lege. 2 Clădire unde se află judecătoria (1) Si: tribunal. 3 Autoritate judiciară. 4 (Spc; iuz; îs) ~ de pace (sau de ocol) Primă treaptă a ierarhiei judiciare, cu atribuții bine definite și limitate. 5 (Înv; îs) ~ comunală Instituție judiciară în comune, compusă din primar și doi jurați. 6-9 (Rar) Profesie de judecător (1-4).
3. [CADE] JUDECĂTORIE sf. ⚖️ 1 Dregătoria judecătorului ¶ 2 Locul unde se judecă, sediul unul judecător de pace: cum ajung într’un loc unde era ~, se înfățișază înaintea judecătorului (CRG.); ~ de ocol.
4. [DLRLC] JUDECĂTORIE, judecătorii, s. f. (În vechea organizare judecătorească, uneori întregit prin «de pace», «de ocol» sau, mai recent, «populară») Instanță judiciară care judeca procese de importanță mai redusă; clădire sau sediu unde se judecau astfel de procese. S-a aciuiat pe lîngă judecătoria de pace. STANCU, D. 259. În Necule se află, pe lîngă taftul suprefecturii, judecătoria de ocol. DELAVRANCEA, H. T. 211. Cum ajung într-un loc unde era judecătorie, se înfățoșează înaintea judecătorului. CREANGĂ, A. 146. ♦ Autoritate judiciară. Fă hîrtie de dănuire... și să mergem s-o întărim la judecătorie. NEGRUZZI, S. I 302.
5. [Șăineanu, ed. VI] judecătorie f. 1. jurisdicțiunea judecătorului: în România sunt judecătorii de pace sau de ocol, urbane și rurale; 2. pretoriu.
6. [Scriban] judecătoríe f. Tribunal p. procese micĭ, localu unde judecă judecătoru de pace. Calitatea de judecător.
7. [DOOM 3] judecătorie s. f., art. judecătoria, g.-d. art. judecătoriei; pl. judecătorii, art. judecătoriile (desp. -ri-i-)
8. [DOOM 2] judecătorie s. f., art. judecătoria, g.-d. art. judecătoriei; pl. judecătorii, art. judecătoriile
9. [DGS] judecătorie s.f. (jur.) 1 <reg.> sud2, <înv.> criminalion, judecătoare (v. judecător), scaun. A făcut actele și s-a prezentat cu ele la judecătorie. 2 (în trecut) judecătorie de ocol = judecătorie de pace; judecătorie de pace =judecătorie de ocol. Judecătoria de pace era prima treaptă a ierarhiei judiciare, cu atribuții bine definite și limitate.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL