1. [DEX '09] ÎNȚEPAT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.
2. [MDA2] înțepat, ~ă [At: ALECSANDRI, P. III, 324 / Pl: ~ați, ~e / E: înțepa] 1 (Înv; d. oameni) a Executat prin tragere în țeapă. 2 a Împuns cu un obiect ascuțit. 3 a În care a intrat un obiect ascuțit. 4 a (Pop; îla) ~ la limbă Amețit de băutură. 5 a Furnicat pe sub piele. 6 a (Fig; d. oameni) Care a suportat aluzii răutăcioase. 7 a (Fig) Neplăcut surprins Si: jignit. 8-9 a, av (Fig) (În mod) orgolios. 10-11 a, av (În mod) neprietenos.
3. [DLRLC] ÎNȚEPAT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. Împuns (cu ceva ascuțit). ♦ Fig. Neplăcut surprins, atins, jignit. Baciu tresări înțepat. REBREANU, I. 27. 2. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Îngîmfat, mîndru, fudul; înfumurat, închipuit. Cecilia... avea și haină nouă, ceea ce pe fete le face totdeauna foarte înțepate. SLAVICI, N. I 315. Cocoana... coboară din caretă și intră foarte înțepată în prăvălie. CARAGIALE, O. II 82. ◊ Expr. Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; înțepător, ironic, sarcastic. Înțepat la minte = ascuțit la minte, inteligent. Măi copile mic de stat, Dar la minte înțepat... TEODORESCU, P. P. 441. 3. Fig. Supărat, morocănos, ursuz. Eu nu-s ca tine să stau înțepată toată ziua, fiindcă m-a respins un domn. C. PETRESCU, C. V. 117. Toată înaintea amiezii fusese înțepată. Îi veni să se certe cu bucătăreasa, cu fata din casă. AGÎRBICEANU, S. P. 42. ◊ (Adverbial) Vorbea din ce în ce mai înțepat. DUMITRIU, N. 35.
4. [Scriban] înțepát, -ă adj. (d. țeapă, adică „țeapăn ca cum ar fi pus în țeapă”). Împuns, atins (cu vorba), supărat. Afectat și supărat, înfipt: o mitocancă înțepată. Care denotă înțepare: un răspuns înțepat. Adv. A răspunde înțepat. V. înțăglat.
5. [DEX '09] ÎNȚEPA, înțep, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.
6. [MDA2] înțapa v vz înțepa
7. [MDA2] înțăpa v vz înțepa
8. [MDA2] înțepa [At: PRAV, ap. DA ms / V: (reg) ~țapa, ~țăpa / Pzi: înțep / E: în- + țeapă] 1 vt (Înv) A executa un condamnat la moarte înfigându-l într-o țeapă. 2-3 vtr A (se) împunge ușor cu un ac, ghimpe, țeapă sau cu orice obiect cu vârf ascuțit. 4-5 vti A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. 6 vt (Îe) A ~ pe cineva orzul sau ovăzul A nu-și mai încăpea în piele. 7 vr A-și face injecții cu stupefiante. 8 vi (D. băuturi) A pișca la limbă. 9 vi (D. vin) A fi acrișor. 10 viu A furnica pe sub piele. 11 vt (Gmt; înv; d. drepte) A atinge într-un singur punct. 12 vt (Fig) A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva Si: a ironiza.
9. [MDA2] țepa[1] v vz înțepa
10. [DLRLC] ÎNȚEPA, înțep, vb. I. Tranz. 1. A împunge ușor, a străpunge cu un vîrf ascuțit; a înghimpa. Un țînțar îl înțepă așa de tare, încît îl deșteptă. ISPIRESCU, L. 245. Poteca n-o mai vedea, Mărăcini o înțepa. ANT. LIT. POP. I 368. Mă-nțeapă barba ta. ȘEZ. I 237. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul ) L-a înțepat cu un ac. ◊ Fig. Zăriră umbrele negre ale pasărilor cum treceau ca săgeata, înțepînd asfințitul cu unghiul lor ascuțit. DUMITRIU, B. F. 134. Un pescăruș văzduhul îl înțeapă. DRAGOMIR, P. 52. Ismailitenii au început a înțepa cu trupele lor de pradă hotarul Moldovei. SADOVEANU, F. J. 739. ◊ Refl. O, dar cum plîngeai aseară, Cînd te-ai înțepat la deget! TOPÎRCEANU, B. 57. Și prin mărăcini mă-nțep. ȘEZ. I 287. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A da o senzație de înțepătură, a avea un gust acidulat; a fi acrișor. Acest vin înțeapă. 2. Fig. (Cu privire la persoane) A critica ironic, răutăcios; a adresa aluzii sarcastice. Frusina... îl înțepa, cînd și cînd, cu cîte o vorbă. GALACTION, O. I 137. ◊ Absol. În predicile sale de pe amvoanele bisericilor, înțepa ca vespea. CREANGĂ, A. 136. 3. (Învechit) A trage, a vîrî în țeapă. Înțepa pe un boier alăturea c-un mojic de rînd, tîlhar la drumul mare. SADOVEANU, O. VII 118. Spînzurați-l! înțepați-l! tăieți-l... Strigară haiducii. NEGRUZZI, S. I 120. Ștefan-vodă se gîndea Că tot e a-l înțepa Ori de gît a-l spînzura, Și poruncă poruncea Ca să scoată pe Corbea. TEODORESCU, P. P. 530.
11. [Șăineanu, ed. VI] înțepà v. 1. a împunge ușor; 2. a pune în țeapă; 3. a pișca la gust; 4. fig. a atinge. [V. țeapă].
12. [Scriban] înțép, a -á v. tr. (d. țeapă; sîrb. cepati, a despica. – Înțeapă; să înțepe). Împung cu ceva mic (ac, ghimpe), înghimp: trandafiriĭ înțeapă. Fig. Pișc la gust, îs picant: hreanu înțeapă. Împung, pișc cu vorba, ating: vorba asta l-a cam înțepat.
13. [DOOM 3] înțepa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțep, 3 înțeapă; conj. prez. 1 sg. să înțep, 3 să înțepe
14. [DOOM 2] înțepa (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeapă; conj. prez. 3 să înțepe
15. [MDO] înțepa
16. [IVO-III] înțep, -țeapă 3, -țepe 3 conj., -țepat prt.
17. [Argou] înțepat, -ă, înțepați, -te adj. 1. îngâmfat, mândru, fudul 2. irascibil; arțăgos
18. [Argou] a se însemna / a se înțepa fraierul expr. (d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că i se umblă în buzunare.
19. [Argou] înțepa, înțep v. t. 1. a fura. 2. (d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 3. a dezvirgina. 4. a face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza (pe cineva).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL