1. [DEX '09] ÎNȘFĂCARE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca.
2. [MDA2] înșfăcare sf [At: DA ms / V: (înv) ~foc~ / Pl: ~cări / E: înșfăca] 1 Apucare bruscă Si: înșfăcat1 (1). 2 Prindere puternică și violentă Si: înhățare, înșfăcat1 (2).
3. [DLRLC] ÎNȘFĂCARE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă. V. înhățare. – Variantă: înfășcare s. f.
4. [DEX '09] ÎNȘFĂCA, înșfac, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.
5. [MDA2] înfășca v vz înșfăca
6. [MDA2] înșfăca vt [At: CREANGĂ, P. 24 / V: (înv) ~foca / Pzi: ~fac, (reg) înșfăc / E: bg хьащам] 1 A apuca brusc Si: a înhăța. 2 A prinde cu putere și cu violență.
7. [MDA2] înșfoca v vz înșfăca
8. [MDA2] înșfocare sf vz înșfăcare
9. [DLRLC] ÎNFĂȘCA vb. I v. înșfăca.
10. [DLRLC] ÎNFĂȘCARE s. f. v. înșfăcare.
11. [DLRLC] ÎNȘFĂCA, înșfac, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a lua, a prinde cu putere (și cu violență). V. înhăța. Nici nu se odihniră, ci înșfăcară iar coasele. CAMILAR, N. II 387. Atunci încep taberele să furnice, vitejii încing paloșele, înșfacă sănețele și sulițile, strîng chingile. SADOVEANU, O. I 106. Cîrligele de oțel înșfacă blocul înroșit. SAHIA, N. 33. [Dănilă Prepeleac] înșfacă gînsacul și pleacă. CREANGĂ, P. 43. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Neamțul însă, nici una nici alta, înșfacă de urechi pe copil și trage și sucește, pînă i le sfîrtecă de-a binelea. REBREANU, R. II 42. S-a repezit la bătrîn, l-a înșfăcat de piept și l-a zguduit de două ori. POPA, V. 184. [Lupul] înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește și pe acela, de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24. ◊ Refl. reciproc. Bătrînii s-au înșfăcat de piept, gata să se înjunghie. CAMILAR, T. 161. – Variantă: înfășca vb. I.
12. [Șăineanu, ed. VI] înșfăcà v. Mold. a înhăța: înșfăcăm noi ce mai avem și ne ducem CR. [V. șfac!].
13. [Scriban] înfáșc, V. înșfac.
14. [Scriban] înșfác, a -á v. tr. (vsl. hvatati, a înșfăca. V. șfac, posfat și înhaț). Fam. Înhaț, apuc: hoțu a înșfăcat punga și a fugit, dar și gardistu l-a înșfăcat de ceafă. – Și înfașc (Munt. Pt.).
15. [DOOM 3] înșfăcare s. f., g.-d. art. înșfăcării
16. [DOOM 2] înșfăcare s. f., g.-d. art. înșfăcării
17. [DOOM 3] înșfăca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfac, 2 sg. înșfaci, 3 înșfacă; conj. prez. 1 sg. să înșfac, 3 să înșface; imper. 2 sg. afirm. înșfacă
18. [DOOM 2] înșfăca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfac, 2 sg. înșfaci, 3 înșfacă, 1 pl. înșfăcăm; conj. prez. 3 să înșface
19. [MDO] înșfăca
20. [IVO-III] înșfac, -șfaci 2, -șface 3 conj.
21. [DER] înșfăca (înșfac, înșfăcat), vb. – A apuca brusc, a înhăța. – Var. înfășca. Bg. hvaštam, faštam (Cihac, II, 148; DAR), cu pref. în-. După Giuglea, Dacor., III, 622, din gr. σφηϰόω „a strînge”, ceea ce pare mai puțin probabil.
22. [DRAM 2015] înșfăca, înșfăc, vb. tranz. – A prinde, a înhăța. – Din sl. hvatati (Scriban); din bg. hvaštam (DER, DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL