1. [DEX '09] ÎNȘELĂCIUNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune.
2. [MDA2] înșelăciune sf [At: CORESI, PS. 382 / V: (reg) ~șăl~, (înv) ~ure / Pl: ~ni / E: înșela + -ăciune] 1 Inducere în eroare Si: înșelătorie. 2 (Pex) Escrocherie. 3 Infidelitate.
3. [DLRLC] ÎNȘELĂCIUNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare; p. ext. escrocherie, fraudă. V. minciună. S-au întrebuințat felurite mijloace – blîndețea, înșelăciunea, forța brutală – de prisos. BART, S. M. 90. (Cu pronunțare regională) I-au fost luat banii prin înșălăciune și tîlhărie. NEGRUZZI, S. I 86.
4. [Șăineanu, ed. VI] înșelăciune f. 1. acțiunea de a (se) înșela; 2. mijloc întrebuințat pentru a înșela.
5. [Scriban] înșelăcĭúne f. (d. înșelat, part. d. înșel). Acțiunea de a înșela, fraudă: șarlataniĭ trăĭesc din înșelăcĭune (saŭ cu înșelăcĭunea).
6. [DOOM 3] înșelăciune s. f., g.-d. art. înșelăciunii; pl. înșelăciuni
7. [DOOM 2] înșelăciune s. f., g.-d. art. înșelăciunii; pl. înșelăciuni
8. [DE] ÎNȘELĂCIÚNE (< înșela) s. f. 1. Inducere în eroare; p. ext. escrocherie, fraudă. 2. (Dr.) Infracțiune constând în inducerea în eroare și păgubirea unei persoane prin prezentarea drept adevărate a unor fapte mincinoase sau invers, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altcineva un anumit folos material.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL