1. [DEX '09] ÎNȘELAT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
2. [MDA2] înșelat3, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 169 / Pl: ~ați, ~e / E: înșela1] (Îvp; d. cai) Înșeuat.
3. [MDA2] înșelat1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înșela1] (Rar) Înșeuare.
4. [MDA2] înșelat4, ~ă a [At: CORESI, EV. 371/29 / V: (reg) ~șal-, ~șăl~ / Pl: ~ați, ~e / E: înșela2] 1 Indus în eroare Si: păcălit, păgubit. 2 Trădat în fidelitatea conjugală, în dragoste. 3 (Pex) Escrocat. 4 Dezamăgit. 5-6 Sedus (și abandonat).
5. [MDA2] înșelat2 sn [At: MOSAȘ, P. P. 54 / V: (reg) ~șal~, ~șăl~ / Pl: (nob) ~uri / E: înșela2] 1 (Înv) Câștigare. 2-3 Înșelare2 (2-3). 4 Dezamăgire. 5-10 Înșelare2 (25-10@).
6. [DLRLC] ÎNȘELAT, -Ă, înșelați, -te, adj. (Despre cai) Cu șaua pusă; înșeuat. Își duceau caii înșelați de căpăstru, înaintînd cu băgare de seamă și fără zgomot. SLAVICI, O. I 167. Scotea murgul țesălat, Țesălat și înșelat, Numai bun de încălecat. ANT. LIT. POP. I 264. Vinde iapa înșelată Și ia-mi pilotă-mbrăcată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 421.
7. [DEX '09] ÎNȘELA, înșel, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.
8. [MDA2] înșela2 [At: CORESI, EV. 13/4 / V: (înv) ~șăla / Pzi: înșel / E: slv мъшелъ] 1 vt (Înv) A câștiga. 2 vt A amăgi. 3 vt (Pex) A păgubi pe cineva mințind Si: a frauda, a minciuni, a păcăli. 4 vt (Îe) A ~ așteptările A dezamăgi. 5 vt (D. simțuri, memorie) A funcționa defectuos și a da o imagine eronată a realității. 6 vr A-și forma o părere greșită despre cineva sau ceva Si: a greși. 7 vi A escroca pe cineva. 8 vt A încălca fidelitatea conjugală. 9 vt (Pgn) A fi necredincios în dragoste. 10 vr (Îe) Dacă nu mă înșel Arată că cineva nu e sigur de cele susținute. 11 vt A seduce o fată, o femeie.
9. [MDA2] înșela1 vt [At: BIBLIA (1688), 235/2 / Pzi: ~lez, (rar) înșel / E: ml *(in)-sellare] (Înv) 1 A înșeua. 2 (Îe) A ~ murgu-n pustiu A-și face iluzii.
10. [DLRLC] ÎNȘELA2, înșel, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la animale de călărie) A înșeua. Făt-Frumos înșelă și înfrînă calul. ISPIRESCU, L. 4. Înșală-și badea murgul Și se duce ca vîntul, Nu-l înșală cu curele, Să meargă, să-i fie jele, Ci-l înșală cu mătasă Și se duce și mă lasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 250.
11. [DLRLC] ÎNȘELA1, înșel, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la persoane) A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. Toți vor să te înșele... Pentru că ești prea bun. CAMIL PETRESCU, U. N. 37. Cugeta că... mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, să înșele pe Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 109. ◊ Expr. A înșela așteptările (cuiva) = a dezamăgi (pe cineva). ◊ Absol. Înșală la cîntar. ♦ (Subiectul e un abstract) A face să creadă altceva decît e în realitate. Iar mamei, – doamne, cum aș vrea Credința s-o înșele! Să-i spui că m-ai lăsat rănit La Turnu-Măgurele. COȘBUC, P. I 78. Cred că nu mă-nșală memoria. CARAGIALE, O. III 147. Ori părerea mă înșală, ori s-a strica vremea. CREANGĂ, P. 265. Arald! de nu mă-nșală privirea, tu ești mort. EMINESCU, O. I 97. ♦ A falsifica. Apa acestor fierturi e înșelată și prefăcută printr-o fermentație de tărîțe de grîu și mei. SADOVEANU, Z. C. 65. 2. Refl. A cădea în eroare; a greși. De înșelat la numărătoare, nu m-am înșelat. Nu mă înșel niciodată. DUMITRIU, N. 260. Nu m-am înșelat în credința mea. ISPIRESCU, L. 304. Iaca așa se poate înșela omul de multe ori, cînd nici n-a gîndit. CREANGĂ, A. 61. 3. Tranz. A trăda în dragoste, a fi infidel. Bărbatu-meu... nu s-a putut plînge că l-am înșelat. CREANGĂ, P. 4. Foaie verde lemn uscat, Mîndră rău m-a înșelat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 159.
12. [Șăineanu, ed. VI] înșelà v. a pune șeaua, a încăleca: Făt-frumos înșelă și înfrâna calul ISP.
13. [Șăineanu, ed. VI] înșelà v. 1. a induce în eroare (întrebuințând viclenia sau minciuna), a minți cu acest scop: înșală pe toată lumea; 2. a comite infidelități; 3. a cădea în eroare: se înșală ușor. [Aplicațiune metaforică a verbului precedent: a pune șeaua, adică a acoperi calul, de unde noțiunea de a acoperi, a ascunde].
14. [Scriban] înșél, a -á v. tr. d. șea, șa, pl. șele, pin aluz. la șireteniile întrebuințate cu calu pînă-l deprinzĭ să sufere șaŭa. [Cp cu pingelesc, potcovesc, încalț, căptușesc, boĭesc; it. sellare, pv. ensellar, fr. seller, sp. ensillar, pg. sellar. – Se conjugă ca deșel]. Pun șaŭa caluluĭ: a înșela calu. (Se zice și înșeŭez, ca îngreuĭez pe lîngă ingrelez). Fig. Amăgesc, induc în eroare pin faptă saŭ pin vorbă: l-a înșelat c’un franc la socoteală. Comit infidelitățĭ. Seduc. A înșela la cantar, a da lipsă cîntărind. V. refl. Greșesc: m’am înșelat la socoteală, în privința drumuluĭ. V. păcălesc, escrochez, mistific.
15. [DOOM 3] !înșela (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșel, 3 înșală/înșeală; conj. prez. 1 sg. să înșel, 3 să înșele
16. [DOOM 2] înșela (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșel, 3 înșală; conj. prez. 3 să înșele
17. [MDO] înșela (ind. prez. 3 sg. și pl. înșală)
18. [IVO-III] înșel (amăgesc).
19. [DE] DECIPIMUR SPECIE RECTI (lat.) aparența frumoasă înșală – Horațiu, „Ars poetica”, 25.
20. [DE] MAN WIRD NIE BETROGEN, MAN BETRÜGT SICH SELBST (germ.) nimeni nu te poate înșela, te înșeli numai tu însuți – Goethe, „Maximen und Reflexionen”. Dacă ai căzut victima unei înșelătorii, înseamnă că eroarea se află în tine.
21. [Argou] A FI ÎNȘELAT a se fraieri, a înghiți corcodușa, a se lăsa dus cu preșul / cu zăhărelul, a se lăsa dus de nas, a lua plasă / țeapă, a se pârli, a pica de fazan, a se prăji, a pune botul, (d. bărbați) a purta coarne, a rămâne de fazan.
22. [Argou] A ÎNȘELA a aburi, a o arde în terțe, a arunca praf în ochi, a arunca șperlă-n ochi, a beli, a ciupi la cântar, a cobzări, a da țeapă, a duce, a duce cu cobza / cu iordanul / cu muia / cu preșul, a se face broască la pământ, a face (pe cineva) din vorbe, a face figura, a-i face (cuiva) pontul, a fenta, a fraieri, a lăsa cu buzele umflate, a lăsa țuț, a lifta, a o da în tangou, a pârli, a potcovi, a prăji, a prinde în mreje, a prosti, a pungăși, a sfănțui, a șmecheri, a șmenui, a traduce, a trage o contră, a trage în piept / pe sfoară, a trage o țeapă (cuiva), a țepui, a umbla cu cața / șahăr-mahăr / șoalda, a zvârli praf / șperlă în ochii cuiva.
23. [Argou] a înșela așteptările cuiva expr. a dezamăgi pe cineva, a decepționa pe cineva.
24. [Argou] a-și înșela / a-și păcăli foamea expr. a mânca frugal.
25. [CECC] Betrogene Betrüger (germ. „Înșelători înșelați”). Formulată de Lessing în poemul dramatice Nathan Înțeleptul, expresia a cunoscut o rapidă celebritate. În actul III, scena 7, din această piesă, Nathan povestește sultanului Saladin o legendă cu trei fii care au moștenit de la tatăl lor cîte un inel de aur. Fiecare pretinzînd că inelul lui e cel veritabil, s-a ajuns la judecată. Și judele le spuse că nici unul dintre inele nu-i cel adevărat. Tustrei sînt înșelători înșelați, căci tatăl lor, în loc de unul, făcu trei inele. Judecătorul hotărî ca cei trei urmași să se ia la întrecere și, prin iubire, blîndețe și evlavie, să pună în lumină puterea pietrei. Și dacă această putere se va arăta la copiii stră-stră-strănepoților, atunci un alt judecător mai înțelept îi va chema din nou peste o mie de ani în fața judecății și va decide. Povestea lui Lessing cu cei trei feciori și cele trei inele este bineînțeles o parabolă și se referă la cele trei religii: creștină, musulmană și mozaică. Expresia betrogene Betrüger din piesa Nathan Înțeleptul (terminată în anul 1779) s-a impus, și de atunci e folosită în toate ocaziile potrivite. În ce privește ideea, Lessing a avut precursori. Cu o sută de ani înaintea lui, La Fontaine, în fabula Le coq et le renard (Cocoșul și vulpea), spunea: „Cest un double plaisir de tromper le trompeur” (E o dublă plăcere să înșeli pe înșelător). LIT.
26. [CECC] Mundus vult decipi, ergo decipiatur! (lat. „Lumea vrea să fie înșelată, fie deci înșelată!) – unul din paradoxele lui Sebastian Frank, cunoscut mai ales sub numele de Francus. Acesta a fost un teolog mistic german care în anul 1533 a publicat o carte intitulată chiar Paradoxa, unde cuvintele de mai sus figurează la nr. 236. Citatul este des întîlnit în literatura scriitorilor idealiști din ultimele trei secole, fiind una din maximele lor preferate. Poetul german Sebastian Brandt spunea și el în cartea ”Narrenschiff„ (Corabia nebunilor) că ”Die Welt will betrogen sein„ (Lumea vrea să fie amăgită). Comentatorii care încearcă să salveze acest paradox din naufragiul uitării susțin că el trebuie interpretat în sensul că ”nur die Welt die will betrogen sein, soll betrogen sein" (numai lumea care se vrea înșelată, să fie înșelată!). LIT.
27. [CECC] Urechea te minte și ochiul te-nșală – Eminescu, Mortua est! Versul a devenit o expresie la adresa celor ce nu știu să vadă și să audă, un avertisment pentru cei ce se lasă înșelați de aparențe. Vezi: Ochi au, dar nu vor să vadă… LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL