1. [DEX '09] ÎNĂLȚĂTOR, -OARE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.
2. [MDA2] înălțător, ~oare [At: IORGA, L. I, 494 / Pl: ~i, ~oare / E: înălța + -ător] 1 a Care ridică la înălțime. 2 a (Fig) Care ridică la o stare morală superioară. 3-4 smf, a (Nob) (Persoană) care face să se ridice clădiri, monumente etc. Si: arhitect, ctitor. 5-6 smf, a (Persoană) care ridică în rang pe cineva. 7-8 smf, a (Persoană) care laudă pe cineva. 9 sn Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la armele de foc, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru lovirea țintei.
3. [CADE] ÎNĂLȚĂTOR I. adj. verb. ÎNĂLȚA: Care înalță; Ⓕ: serbare înălțătoare; e în liniștea aceasta o măreție... înălțătoare, care mă umple de respect (VLAH.). II. (pl. -toare) sn. ⚔️ Parte a puștii, pe care se află niște crestături cu însemnarea distanțelor (de 299, 399, 499, etc.) în metri, pentru a înlesni ochirea țintei propuse (🖼 2700).
4. [DLRLC] ÎNĂLȚĂTOR1, înălțătoare, s. n. Dispozitiv la puști, la mitraliere și la piesele de artilerie, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta.
5. [DLRLC] ÎNĂLȚĂTOR2, -OARE, înălțători, -oare, adj. Care înalță; fig. care ridică la o stare morală sau psihică superioară. Versuri înălțătoare.
6. [Șăineanu, ed. VI] înălțător a. care înalță.
7. [Scriban] înălțătór, -oáre adj. Fig. Sublim, impunător: spectacul înălțător. S. n., pl. oare. Aparat adaptat la țeava puștiĭ (la mijloc, nu la vîrf) care servește la ochit la distanțe marĭ (V. cătare).
8. [DOOM 3] înălțător2 s. n., pl. înălțătoare
9. [DOOM 3] înălțător1 adj. m., pl. înălțători; f. sg. și pl. înălțătoare
10. [DOOM 2] înălțător1 adj. m., pl. înălțători; f. sg. și pl. înălțătoare
11. [DOOM 2] înălțător2 s. n., pl. înălțătoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL