1. [DEX '09] ÎNVĂLMĂȘIT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășat, -ă adj.] – V. învălmăși.
2. [MDA2] învălmășit1 sn [At: DAms / V: ~șat / Pl: ~uri / E: învălmăși] 1 Învălmășeală (1). 2 Învălmășire (2). 3 (Șfg) Încurcătură. 4 Confuzie.
3. [MDA2] învălmășit2, ~ă a [At: PANN, P. V. III, 132/30 / V: (rar) ~șat / E: învălmăși] 1 Amestecat de-a valma Si: îngrămădit, răscolit. 2 Aruncat în dezordine. 3 (Fig; d. oameni) Zăpăcit. 4 (Fig; d. oameni) Dezorientat. 5 (Fig; d. situații, probleme) Confuz. 6 (D. o persoană) Pierdut în mulțime.
4. [DLRLC] ÎNVĂLMĂȘIT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Amestecat, aruncat de-a valma, în neorînduială, în dezordine; îngrămădit, îmbulzit. Lăstunii din ajun făceau în jurul turlei bisericii aceleași cercuri, aceleași săgetări învălmășite. SADOVEANU, O. VII 208. La marginea satului începea coasta lină cu sute de parcele... învălmășite și încurcate. REBREANU, I. 51. ♦ (Despre obiecte) Dezordonat, răvășit. Ghemuită într-un ungher al iatacului, cu straiul învălmășit pe ea și boțit. SADOVEANU, D. P. 99. 2. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre gînduri, minte) Zăpăcit, tulburat, buimăcit, încurcat, dezorientat, confuz. Gînduri învălmășite îi năvăleau năprasnic la porțile minții. VLAHUȚĂ, O. A. 123. Capii umblau învălmășiți, fără să știe ce să facă. BĂLCESCU, O. II 118. ◊ (Adverbial) Mintea-mi arde-nvălmășită. VLAHUȚĂ, P. 83. Acest răvaș e pentru tine, zise Iliescu învălmășit. NEGRUZZI, S. I 22. – Variante: învălmășat, -ă (SADOVEANU, O. VI 29, ODOBESCU, S. II 6), vălmășit, -ă (BENIUC, V. 79, MACEDONSKI, O. III 48) adj.[1]
5. [Șăineanu, ed. VI] învălmășit a. foarte confuz: mintea ’mi arde ’nvălmășită.
6. [Scriban] învălmășít, -ă adj. Amestecat în grămadă. – Și vălm-
7. [DEX '09] ÎNVĂLMĂȘAT, -Ă adj. v. învălmășit.
8. [MDA2] învălmășat1 sn vz învălmășit1
9. [MDA2] învălmășat2, ~ă a vz învălmășit2
10. [DLRLC] VĂLMĂȘIT, -Ă adj. v. învălmășit.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL