1. [DEX '09] ÎNVÂLTORI, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
2. [MDA2] învâltori vr [At: CONV. LIT. XL, 203 / V: (cscj) ~ra / Pzi: ~rez / E: în- + vâltoare] (Înv) 1 A se năpusti ca o vâltoare. 2 A se învolbura.
3. [MDA2] învâltora v vz învâltori
4. [DLRLC] ÎNVÎLTORI, învîltoresc, vb. IV. Refl. A se învîrteji, a fi cuprins de vîltoare. Colbul de pe jos se învîltorește, se așază în straturi groase pe fețele brăzdate de sudoare. REBREANU, I. 12.
5. [DLRM] ÎNVÎLTORI, învîltoresc, vb. IV. Refl. A se învîrteji, a fi cuprins de vîltoare. – Din în- + vîltoare.
6. [Scriban] învîltoáre f., pl. orĭ (din *învoltoare, d. învolb. V. vultoare). Locu unde se învoalbe pînza la țesut. Vultoare.
7. [Scriban] învîltoréz v. tr. Rcr. Învîrtesc ca’ntr’o vultoare.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL