1. [DEX '09] ÎNVRĂJBIRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi.
2. [MDA2] învrăjbire sf [At: COD. VOR. 148/4 / Pl: ~ri / E: învrăjbi] 1 Dușmănie. 2 Degradare a relațiilor cu cineva până la dușmănie Si: învrăjbit1 (2), învrăjbitură. 3 Instigare la vrajbă Si: (înv) învrăjbit1 (3), învrăjbitură (3), învrăjmășire (5), învrăjmîșit1 (5). 4 Semănare a discordiei între oameni Si: învrăjbit1 (4), învrăjbitură (4). 5 Animozitate (2). 6 (Înv) Pedeapsă.
3. [DLRLC] ÎNVRĂJBIRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a se învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. Dădu ca pildă de învrăjbire pe feciorul Glanetașului. REBREANU, I. 77. Învrăjbirea din ziua aceea dură multă vreme. DUNĂREANU, CH. 73. Și-a vîrît coada între dînșii diavolul învrăjbirii. ISPIRESCU, U. 2.
4. [DEX '09] ÎNVRĂJBI, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.
5. [MDA2] învrăjba v vz învrăjbi
6. [MDA2] învrăjbi [At: COD. VOR. 76 / V: (îvr; cscj) ~ba / Pzi: ~besc / E: în- + vrajbă] 1 vrr A ajunge să fie în vrajbă, în dușmănie cu cineva Si: a se învrăjmăși (4). 2 vt A semăna vrajbă, discordie, dușmănie Si: a învrăjmăși (5). 3 vt (Îvp) A face pe altul dușman. 4-5 vtr A (se) înfuria. 6 vt (Înv) A speria. 7 vt A instiga la vrajbă.
7. [DLRLC] ÎNVRĂJBI, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A se afla în raporturi de dușmănie, a intra în vrajbă, a se certa, a se dușmăni. Era un bujor de flăcău... se-nvrăjbeau toate fetele din pricina lui. SP. POPESCU, M. G. 46. În urmă-i urlă a urei aiurare, Zîmbind, cînd, să-l sfîșie, cei răi se învrăjbesc. MACEDONSKI, O. I 109. Cum se pot învrăjbi oamenii din nimica toată! CREANGĂ, A. 60. ◊ Fig. Cititorul... simte în sine mintea învrăjbindu-se cu urechea. ODOBESCU, S. III 86. Cu a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! ALECSANDRI, P. A. 38. ◊ Tranz. Amoriul, vicleanul șerpe, prin Eva, iubita mea, Din brațe-i mă izgoniră și mă învrăjbi cu ea. CONACHI, P. 134. 2. Tranz. A înfuria, a mînia, a supăra, a întărîta, a instiga la revoltă. Toate aceste gîndiri îmi înfierbîntau capul și-mi învrăjbeau inima. VLAHUȚĂ, O. A. 149. ◊ Refl. Într-acel loc... apele se-nvrăjbesc și se sfredelesc în adînci vîrtejuri. ODOBESCU, S. I 144.
8. [Șăineanu, ed. VI] învrăjbì v. 1. a semăna vrajbă, a dezuni; 2. a deveni vrăjmaș.
9. [Scriban] învrăjbésc v. tr. (d. vrajbă). Fac vrăjmaș: baniĭ îĭ învrăjbesc pe oamenĭ. V. refl. Devin vrăjmaș: s’a învrăjbit cu el din cauza banilor.
10. [DOOM 3] învrăjbire s. f., g.-d. art. învrăjbirii; pl. învrăjbiri
11. [DOOM 2] învrăjbire s. f., g.-d. art. învrăjbirii; pl. învrăjbiri
12. [DOOM 3] învrăjbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbesc, 3 sg. învrăjbește, imperf. 1 învrăjbeam; conj. prez. 1 sg. să învrăjbesc, 3 să învrăjbească
13. [DOOM 2] învrăjbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbesc, imperf. 3 sg. învrăjbea; conj. prez. 3 să învrăjbească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL