1. [MDA2] învoitor, ~oare smf, a [At: STANCU, D. 49 / Pl: ~i, ~oare / E: învoi + -tor] 1-2 (Persoană) care este angajată de cineva printr-o convenție cu privire la plată. 3-4 (Spc) (Om) angajat pentru munca la câmp. 5-6 (Persoană) care acordă cuiva permisiunea de a lipsi de la muncă pentru scurt timp.
2. [DLRLC] ÎNVOITOR, -OARE, învoitori, -oare, s. m. și f. (Rar) (Țăran muncitor care a încheiat o învoială agricolă. Toți care sînteți învoitori pe moșia domnului Gherasie... să ieșiți la muncă. STANCU, D. 55.
3. [DLRM] ÎNVOITOR, -OARE, învoitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Țăran muncitor care a încheiat o învoială agricolă. – Din învoi + suf. -(i)tor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL