1. [DEX '09] ÎNVOIALĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală.
2. [MDA2] învoială sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 374/6 / P: ~vo-ia~ / Pl: ~ieli, (rar) ~iele, (înv) ~le / E: învoi + -eală] 1 Înțelegere prealabilă Si: acord, aranjament, convenție, pact. 2 (Îe) A face (sau a cădea la) ~ A cădea de acord. 3 (Jur) Tranzacție. 4 (La cumpărături) Tocmeală. 5 (La angajarea unei munci) Acord asupra condițiilor de plată. 6 (Pex) Contract. 7 (Îs) ~ agricolă Contract agricol. 8 (Îs) Legea ~ielilor agricole Lege votată de parlament după răscoalele țărănești din 1907. 9 Condiție. 10 Angajament. 11 Concordanță de opinii și de caractere Si: înțelegere. 12 (Pop; îe) Mai bine varză acră cu ~, decât zahăr dulce cu cârteală Mai bine trai în sărăcie dar cu bună înțelegere, decât în belșug cu ceartă. 13 (Îs) Bună ~ Angajament în urma convenirii de bună voie asupra unor condiții. 14 (Jur) împăcare la judecată. 15 (Înv) Concesie.
3. [DLRLC] ÎNVOIALĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, învoire, convenție, aranjament, pact. Această învoială a oamenilor a se opri de la unele fapte firești și pe altele a le face ca să poată trăi împreună se numește contract social. BĂLCESCU, O. I 355. Știi învoiala care o ai cu stăpînul nostru. ȘEZ. IX 68. ◊ Loc. adv. Prin bună învoială = prin bună înțelegere. ◊ Expr. A face (sau a cădea, a sta la) învoială = a se învoi, a se înțelege, a fi de acord. Am fost silit să stau la învoială cu ea și să-i dau ca bir tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7. Să facem între noi o învoială. ODOBESCU, S. III 45. 2. Tîrg, tocmeală; p. ext. angajare, contract. Astăzi se hotărăște simbria și se reînnoiește învoiala cu stăpînul. EMINESCU, N. 141. ◊ (În orînduirea burghezo-moșierească) Învoială (agricolă) = contract agricol cu caracter de exploatare între moșier sau arendaș și țăranii muncitori. N-au cu cine face învoielile, că arendașii de p’aici sînt morți. DUMITRIU, N. 122. Miron Iuga lăsase baltă la Amara pregătirea învoielilor pentru munca pămînturilor. REBREANU, R. I 255. Învoielile agricole, deși sînt obligațiuni de natură civilă, sînt executate, la nevoie, de către autorități, manu militari (= cu ajutorul armatei), ca și așa-numita, în dreptul penal, «munca silnică». CARAGIALE, O. III 181. 3. (Rar) Permisie, voie, îngăduire.
4. [Scriban] învoĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a te învoi, de a consimți, contract, convențiune, pact. Hîrtia pe care e scrisă această învoĭală.
5. [Șăineanu, ed. VI] învoeală f. 1. înțelegere prealabilă, pact; 2. contract, convențiune: învoieli agricole.
6. [DOOM 3] învoială s. f., g.-d. art. învoielii; pl. învoieli
7. [DOOM 2] învoială s. f., g.-d. art. învoielii; pl. învoieli
8. [MDO] învoială, pl. învoieli
9. [IVO-III] învoială, -ieli.
10. [DE] ÎNVOIÁLĂ (< învoi) s. f. 1. Înțelegere, învoire, aranjament. 2. Târg, tocmeală. ♦ Învoieli agricole = (în România între 1866 și 1945) contracte încheiate între marii proprietari, pe de o parte, și țăranii lipsiți de pământ sau cu pământ puțin, pe de altă parte, la luarea în arendă de către aceștia din urmă a unor parcele de pământ cu condiția plății unei arenzi sau la angajarea țăranilor la munci pe moșie cu inventarul lor; tocmeli agricole.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL