1. [DEX '09] ÎNVINUIT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.
2. [MDA2] învinuit2, ~ă [At: DDRF / V: (înv) vinuit / Pl: ~iți, ~e / E: învinui] 1-6 smf, a Învinovățit (1-6). 7-8 smf (Juv; spc) Inculpat (3-4). 9 sf (Înv; îf vinuită) Acuzație.
3. [MDA2] învinuit1 sn [At: BUL. COM. IST., II, 142 / V: (înv) vinuit / Pl: ~uri / E: învinui] 1-4 Învinovățire (1-4). 5-6 Învinuire (6-7). 7 (Ccr) Culpă.
4. [DEX '09] ÎNVINUI, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.
5. [MDA2] învinui [At: VARLAAM, C. 68/1 / V: (înv) vinui / Pzi: ~esc / E: în- + vină + -ui] 1-4 vtr A (se) învinovăți (1-4). 5 vt (Spc) A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești Si: a inculpa. 6 vt (Fig; înv) A săvârși. 7 vt (Înv) A căuta pricină de reproș cuiva. 8 vt (Reg) A suspecta pe cineva de ceva.
6. [DLRLC] ÎNVINUI, învinuiesc, vb. IV. Tranz. A învinovăți, a acuza. De-ar fi fost acasă și s-ar fi întîmplat ceva în sat, numai pe dînsul l-ar fi învinuit boierii de toate. REBREANU, R. II 58.
7. [Șăineanu, ed. VI] învinuì v. a arunca vină asupra cuiva.
8. [Scriban] învinuĭésc v. tr. (d. vină). Maĭ rar. Acuz, învinovățesc. – Vechĭ vinuĭésc.
9. [DOOM 3] +învinuit adj. m., s. m., pl. învinuiți; adj. f., s. f. învinuită, pl. învinuite
10. [DOOM 3] învinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiesc, 3 sg. învinuiește, imperf. 1 învinuiam; conj. prez. 1 sg. să învinuiesc, 3 să învinuiască
11. [DOOM 2] învinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiesc, imperf. 3 sg. învinuia; conj. prez. 3 să învinuiască
12. [MDO] învinui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiesc, conj. învinuiască)
13. [IVO-III] învinuesc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL