1. [MDA2] învinovățit, ~ă smf, a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: învinovăți] 1-4 (Persoană) care (se consideră sau) se declară vinovată Si: învinuit2 (1-4). 5-6 (Persoană) care este considerată vinovată Si: acuzat, învinuit2 (5-6).
2. [DEX '09] ÎNVINOVĂȚI, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.
3. [MDA2] învinovăți [At: BELDIMAN, O. 24/11 / Pzi: ~țesc / E: în- + vinovat] 1-2 vtr A (se) considera vinovat Si: a (se) învinui (1-2). 3-4 vtr A (se) declara vinovat Si: a (se) acuza, a (se) învinui (3-4). 5 vr (Înv; nob) A se face vinovat, meritând să fie condamnat.
4. [DLRLC] ÎNVINOVĂȚI, învinovățesc, vb. IV. Tranz. A considera sau a declara (pe cineva) vinovat; a învinui, a acuza. Învinovățește în gîndul lui pe părinții băiețelului. SP. POPESCU, M. G. 61. Stăpîna mea, mă învinovățești nedrept. NEGRUZZI, S. I 22. Frații mă-nvinovățesc, Prietinii m-au lăsat. CONACHI, P. 60. ◊ Refl. Țipa, se învinovățea, i se mișcau brațele ca niște labe subțiri de lăcustă. DUMITRIU, N. 219.
5. [Șăineanu, ed. VI] învinovățì v. a (se) face vinovat.
6. [Scriban] învinovățésc v. tr. (d. vinovat). Acuz, învinuĭesc.
7. [DOOM 3] învinovăți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățesc, 3 sg. învinovățește, imperf. 1 învinovățeam; conj. prez. 1 sg. să învinovățesc, 3 să învinovățească
8. [DOOM 2] învinovăți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățesc, imperf. 3 sg. învinovățea; conj. prez. 3 să învinovățească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL