1. [DEX '09] ÎNVESTMÂNTARE s. f. v. înveșmântare.
2. [MDA2] învestmântare sf vz înveșmântare
3. [DEX '09] ÎNVESMÂNTA vb. I v. înveșmânta.
4. [DEX '09] ÎNVESMÂNTARE s. f. v. înveșmântare.
5. [DEX '09] ÎNVESTMÂNTA vb. I v. înveșmânta.
6. [DEX '09] ÎNVEȘMÂNTA, înveșmântez, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmânt. – Var.: învesmânta, învestmânta vb. I] – În + veșmânt.
7. [DEX '09] ÎNVEȘMÂNTARE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântare, învestmântare s. f.] – V. înveșmânta.
8. [MDA2] învesmânta v vz înveșmânta
9. [MDA2] învesmântare sf vz înveșmântare
10. [MDA2] învestmânta v vz înveșmânta
11. [MDA2] înveșmânta [At: BĂLCESCU, M. V. 597 / V: ~esm~, ~estm~, ~ștm~ / Pzi: ~mânt, ~tez / E: în + veșmânt] 1-2 vtr A (se) îmbrăca. 3 vt A pune cuiva un veșmânt de gală în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.
12. [MDA2] înveșmântare sf [At: DA ms / V: ~esm~, ~estm~, ~ștm~ / Pl: ~tări / E: înveșmânta] 1 Acoperire cu veșminte Si: îmbrăcare, înveșmântat1 (1), înveșmântătură (1), (înv) înveștere (1), înveștit1 (1). 2 Îmbrăcarea cuiva în haine de gală pentru o festivitate Si: înveșmântat1 (2), înveșmântătură (2). 3 (Rar; pex) Îmbrăcăminte.
13. [MDA2] înveștmânta v vz înveșmânta
14. [MDA2] înveștmântare sf vz înveșmântare
15. [DEX '98] ÎNVEȘMÂNTA, înveșmânt, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmântez. – Var.: învesmânta, învestmânta vb. I] – În + veșmânt.
16. [DLRLC] ÎNVESMÎNTA vb. I v. înveșmînta.
17. [DLRLC] ÎNVESTMÎNTA vb. I v. înveșmînta.
18. [DLRLC] ÎNVEȘMINTA vb. I v. înveșmînta.
19. [DLRLC] ÎNVEȘMÎNTA, înveșmînt și înveșmîntez, vb. I. Tranz. A îmbrăca, a pune un veșmînt (cu pompă, în vederea sau în cadrul unei solemnități, al unui ritual etc.). Istoria ne arată că Costantin I, la 1654, înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii, cu coftirii (= stofe scumpe orientale) și cu atlaz. BĂLCESCU, O. I 17. ◊ Fig. Un curcubeu bătînd în apele trandafirului îl învăluia și-l înveșmînta în niște mantii împărătești. CAMILAR, T. 140. – Variante: învesmînta (MACEDONSKI, O. I 195), învestmînta (NEGRUZZI, S. I 338), înveșminta (STANCU, D. 136) vb. I.
20. [DLRLC] ÎNVEȘMÎNTARE, înveșmîntări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmînta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte, veșminte. Fără înveșmîntarea de arnăut cu găitane multe... Iani arăta ca un țăran. PAS, L. I 99.
21. [Șăineanu, ed. VI] învestmântà v. a pune vestminte, a îmbrăca.
22. [Șăineanu, ed. VI] înveșmântà v. a îmbrăca: privitori, bine înveșmântați FIL. [V. învestmântà].
23. [Scriban] înveșmîntéz v. tr. (d. veșmînt). Pun veșmînt, îmbrac. V. refl. Îmĭ pun veșmintele: preuțiĭ s’aŭ înveșmîntat.
24. [DOOM 3] !înveșmânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înveșmântez, 3 înveșmântează; conj. prez. 1 sg. să înveșmântez, 3 să înveșmânteze
25. [DOOM 3] înveșmântare s. f., g.-d. art. înveșmântării; pl. înveșmântări
26. [DOOM 2] înveșmânta (a ~) vb., ind. prez. 3 înveșmântează/înveșmântă
27. [DOOM 2] înveșmântare s. f., g.-d. art. înveșmântării; pl. înveșmântări
28. [MDO] înveșmînta
29. [IVO-III] înveșmânt, -minți 2.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL