1. [DEX '09] ÎNVENINAT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit2. ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.
2. [MDA2] înveninat2, ~ă a [At: CANTEMIR, HR. 22/8 / V: (reg) ~erin~, ~vini~ / Pl: ~ați, ~e / E: învenina] 1 Care conține venin Si: otrăvit2. 2 (Fig) Plin de amărăciune Si: amărât, mâhnit. 3 (Fig) Plin de ură și invidie Si: veninos. 4 (Fig) Plin de supărare Si: înfuriat, întărâtat, supărat.
3. [MDA2] înveninat1 sn [At: POLIZU / V: (reg) ~erin~ / Pl: ~uri / E: învenina] 1-6 Înveninare (1-6). 7 (Fig) Întărâtare. 8 Enervare.
4. [DLRLC] ÎNVENINAT,-Ă, înveninați, -te, adj. 1. Care are venin, purtător de venin, otrăvit. Mîncările puteau fi înveninate. C. PETRESCU, R. DR. 8. Ăst boier prin răutate Întrece gadini, șopîrle și năpîrci înveninate. HASDEU, R. V. 65. De-un șarpe-nveninat I se iartă un păcat! ALECSANDRI, P. P. 217. 2. Fig. Plin de ură, înrăit. Mezinul i-a aruncat moșneagului o privire înveninată. SADOVEANU, N. P. 145. O femeie prea grozavă dinainte-mi s-a ivit, Cu fața înveninată și cu veșmîntul cernit. CONACHI, P. 182. – Variantă: veninat, -ă (POPA, V. 137, DRĂGHICI, R. 46, ȘEZ. IV 133) adj.
5. [DEX '09] ÎNVENINA, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.
6. [MDA2] învenina [At: PISCUPESCU, O. 42/13 / V: (reg) ~erina, ~vini~ / Pzi: ~nez, (înv) ~nin / E: în- + venin, cf lat invenenare] 1 vt A face ca ceva să devină otrăvitor din cauza veninului Si: a otrăvi, (reg) a înverunășa. 2-3 vtr (Fig) (A face să devină sau) a deveni neplăcut, greu de suportat Si: a (se) înrăutăți. 4-5 vtr (Fig) A (se) umple de supărare Si: a (se) înfuria. 6-7 vtr A (se) umple de invidie, de ură. 8-9 vtr Fig) A (se) umple de amărăciune Si: a (se) amărî, a (se) mâhni.
7. [MDA2] înverina sf vz învenina
8. [MDA2] înverinat2, ~ă a vz înveninat2
9. [MDA2] înverinat1 sn vz înveninat1
10. [MDA2] învinina a vz învenina
11. [MDA2] învininat, ~ă a vz înveninat2
12. [MDA2] venina v [At: CM II, 311 / Pzi: ~nez, 3 și (îvr) venină / E: venin] 1 vt (Îvp) A inocula venin (1) într-un organism prin contactul cu o plantă sau prin mușcătura, respectiv, înțepătura unui animal. 2 vt (Îvp) A otrăvi cu venin (7). 3 (Înv) A face să devină otrăvitor. 4 (Înv; fig) A înrăutăți. 5 (Înv; fig) A face să devină greu de suportat. 6-7 vtr (Îvp; fig) A (se) supăra. 8-9 vtr (Înv; fig) A (se) mânia.
13. [MDA2] veninat, ~ă a [At: CORESI, EV. 202 / Pl: ~ați, ~e / E: venina] 1-3 (Îrg) Veninos (1-3). 4 (Fig; d. oameni) Rău. 5 (Fig; d. oameni) Dușmănos. 6 (Fig; d. manifestări, stări etc. ale oamenilor) Care trădează răutate. 7 (Fig; d. manifestări, stări etc. ale oamenilor) Care este determinat de răutate. 8 (Fig; d. manifestări, stări etc. ale oamenilor) Care este expresia dușmăniei, a urii. 9-10 (Îrg; d. lichide, substanțe etc.) Veninos (9-10). 11 (Înv; d. ființe) Otrăvit cu venin (7). 12 (D. răni; în descântece) Infectat. 13 (D. boli; în descântece) Care provoacă infecție.
14. [DLRLC] ÎNVENINA, înveninez, vb. I. Tranz. 1. A omorî cu ajutorul veninului; a otrăvi. Teme-te de paserea dracului, căci n-o poți învenina... cunoaște otrava. SADOVEANU, D. P. 42. ♦ A vicia umplînd de venin, făcînd să conțină venin. În capătul pădurii ne așteaptă un balaor groaznic care înveninează văzduhul cu suflarea lui. POPESCU, B. II 17. ◊ Refl. Fig. Sînt bolnav de inimă și de ficat și, dacă mă turbură cineva, mi se înveninează sîngele. SADOVEANU, M. C. 18. 2. Fig. A face ca o situație să devină neplăcută, greu de suportat, plină de amărăciuni. Rogojinaru, deși avea replica gata, ca să nu mai învenineze lucrurile, se mulțumi să mormăie ceva în farfuria lui. REBREANU, R. I 41. Aducere-aminte a celor doisprezece coconași îl supăra neîncetat și îi învenina toate plăcerile. NEGRUZZI, S. I 87. ♦ (Cu privire la persoane) A face să simtă chinuri sufletești; a amărî, a înrăi. Mereu mă înveninează și mă împunge că m-am măritat cu taică-tău. DUMITRIU, N. 42. – Variantă: venina (ISPIRESCU, L. 396, PANN, P. V. I 122, PISCUPESCU, O. 42) vb. I.
15. [DLRLC] VENINA vb. I v. învenina.
16. [DLRLC] VENINAT, -Ă adj. v. înveninat.
17. [Șăineanu, ed. VI] înveninà v. 1. a da venin; 2. a lua venin. [Lat. VENENARE].
18. [Scriban] înveninéz v. tr. (d. venin, ca lat. venenare, d. venenum, venin; it. velenare, pv. cat. enverinar, fr. envenimer, sp. pg. envenenar). Daŭ venin, otrăvesc, intoxic: tutunu înveninează organizmu. Fig. Stric sufletu cu mincĭunĭ: demagogiĭ înveninează poporu. – Vechĭ și veninéz.
19. [Scriban] veninát, -néz, V. înveninez.
20. [DOOM 3] învenina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înveninez, 3 înveninează; conj. prez. 1 sg. să înveninez, 3 să învenineze
21. [DOOM 2] învenina (a ~) vb., ind. prez. 3 înveninează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL