1. [DEX '09] ÎNTĂRITURĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură.
2. [MDA2] întăritură sf [At: PRAV. MOLD. 133/1 / Pl: ~ri / E: întări + -ură] 1-6 (Înv) Întărire (3, 12-17). 7 (Înv; jur; îs) Curte de ~ri Judecătorie care se ocupă cu examinarea, confirmarea și girarea împrumuturilor făcute pe moșii. 8 (Mpp; îs) ~ra pântecelui Balonare. 9 (Înv; spc) Pământ arid. 10 (Mpp) Umflătură. 11 (Mil) Fortăreață. 12 (Pex) Sistem de baricadare. 13 (Jur) Semnătură, pecete etc. prin care se legalizează un act. 14 (Înv) Sprijin.
3. [DLRLC] ÎNTĂRITURĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, construcție defensivă, fortificație; p. ext. orice sistem de baricadare. Între întăriturile acestei cetăți, destul de greu de cucerit într-o epocă în care nu existau încă arme de foc, își avea reședința marele cneaz. STANCU, U.R.S.S. 63. Am curățit de nemți întăriturile pe care ni le luaseră c-o zi mai înainte. MIRONESCU, S. A. 121. 2. Element folosit pentru mărirea rezistenței unei piese sau a unui sistem tehnic. 3. (Învechit) Iscălitură, pecete prin care se legalizează, se certifică un drept, o învoială. Dă hrisovul și... sînt liberi... – Bine zici! Dar, vezi, nu pot Să-l dau singur... e și sfatul... trebuie întăritura. DAVILA, V. V. 77.
4. [Șăineanu, ed. VI] întăritură f. lucru întărit, fortificațiune.
5. [Scriban] întăritúră f., pl. ĭ. Loc orĭ lucru întărit, fortificațiune: întăriturile de la Focșanĭ-Nomoloasa-Galațĭ.
6. [DOOM 3] întăritură s. f., g.-d. art. întăriturii; pl. întărituri
7. [DOOM 2] întăritură s. f., g.-d. art. întăriturii; pl. întărituri
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL