1. [DEX '09] ÎNTURNA, întorn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.
2. [MDA2] înturna [At: CORESI, PS. 20 / V: (înv) ~truna / Pzi: întorn / E: în- + turna] (Reg) 1-2 vtr (A face pe cineva să vină sau) a veni înapoi de unde a plecat Si: a (se) întoarce, a (se) înapoia. 3 vt (D. o stare afectivă) A cuprinde pe cineva din nou. 4-5 vtr A (se) îndrepta în direcția opusă celei în care se deplasa. 6-7 vtr A (se) întoarce de pe o parte pe alta Si: a (se) învârti, a (se) suci. 8 vt (D. un obiect) A întoarce cu josul în sus. 9 vt A reveni asupra celor spuse. 10 vt (Mtp; d. farmece) A întoarce asupra celui care l-a făcut. 11 vt (Rar; d. boli) A reveni. 12 vr (Rar) A-și renega religia. 13 vt (Îe) A ~ inima pe cineva să ... A simți nevoia să ... 14 vt (D. un împrumut) A restitui. 15 vt (D. un lucru amanetat) A da înapoi, la primirea banilor.
3. [DLRLC] ÎNTURNA, întorn, vb. I. 1. Refl. A se întoarce (din drum), a se înapoia, a reveni. Dar să mă întorn unde lăsasem, adică la început. ARGHEZI, P. T. 84. S-a nemerit să apucați tot pe un drum ca să vă înturnați la domiciliu. CARAGIALE, O. I 46. Rămîi aici pînă la noapte, cînd s-a înturna împăratul de la vînătoare. CREANGĂ, P. 97. Sîrbul se tot ducea... Apoi vesel se-nturna, La sultan de se-nchina. ALECSANDRI, P. P. 108. ◊ Tranz. Suflă, doamne-un vînt, Suflă-l pe pămînt... Mîndra să-mi întoarne. ALECSANDRI, P. P. 189. (Fig.) Gîndul meu pe unde-aleargă Nu-i pasăre să-l întreacă... Numai puiul, dacă-ar vrea, Ca vîntul l-ar înturna. SEVASTOS, C. 84. 2. Tranz. A întoarce în altă parte, a îndrepta (în altă direcție), a mișca în direcție opusă. Se oprea din cînd în cînd și înturna repede spre mine doi ochi negri foarte lucitori. SADOVEANU, E. 122. Îi înturnai spatele. MARIAN, S. 66. Înturnă ochii și zări acele patru capete spăriate. NEGRUZZI, S. I 78. ◊ Fig- De ce taci cînd, fermecată, Inima-mi spre tine-ntorn? EMINESCU, O. I 206. ◊ Refl. Înturnîndu-se către munte, Lăzureanul dădu drumul unui strigăt puternic. SADOVEANU, O. A. II 207. Făcură o horă și începură a se înturna în dreapta și în stînga, cîntînd o arie sălbatică cu niște voci guturale. BOLINTINEANU, O. 298. Se înturnă către boieri și zise... NEGRUZZI, S. I 148. 3. Tranz. (Popular, despre stări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva) din nou, a-i reveni (cuiva), v. întoarce. Te apucă și afurisita de boală; al patrulea an de cînd te tot întoarnă. CONTEMPORANUL, VII 490. Dragostea mă-ntoarnă iară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9.
4. [Șăineanu, ed. VI] înturnà v. a întoarce din cale: să mă întorn cu vara4. [Vechiu-rom. turna = lat. medieval TORNARE, a se înturna].
5. [MDA2] întorna v vz înturna
6. [Scriban] întórn, a -urná v. tr. (în și torn saŭ lat *intornare). Întorc, aduc acasă: Dumnezeŭ să te întoarne cu bine. (Cr.). Distorc, recapăt (baniĭ ș. a.). Îmĭ întorn vorba, îmĭ schimb vorba (hotărîrea, învoĭala, promisiunea). V. refl. Revin la punctu de plecare: mă’ntorn acasă. Ploile se’ntoarnă, ploile revin. – E bine să se deosebească mă’ntorn (acasă) de mă’ntorc (la dreapta, în pat).
7. [DOOM 3] înturna (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. întorn, 2 sg. întorni, 3 întoarnă; conj. prez. 1 sg. să întorn, 3 să întoarne
8. [DOOM 2] înturna (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoarnă
9. [DRAM 2021] înturná, v.t.r. (reg.) A (se) întoarce: „Cine focu o grebla? / Mândruțu' dac-a-nturna” (Papahagi, 1925: 170). – Din în- + turna (DEX, MDA).
10. [DRAM 2015] înturna, vb. tranz., refl. – (reg.) A (se) întoarce: „Cine focu o grebla? / Mândruțu’ dac-a-nturna” (Papahagi, 1925: 170). – Din în- + turna (< lat. tornare) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
11. [DRAM] înturna, vb. tranz., refl. – A (se) întoarce: „Cine focu o grebla? / Mândruțu’ dac-a-nturna” (Papahagi 1925: 170). – Lat. tornare (Felecan 2011).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL