1. [DEX '09] ÎNTREBUINȚARE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.
2. [MDA2] întrebuințare sf [At: PRAVILA (1814), XVIII, 20 / V: (înv) ~țire / P: ~bu-in~ / Pl: ~țări / E: întrebuința] 1 Servire de ceva. 2 Utilizare. 3 Servire la ceva. 4 (Nob; d. ființe) Folosire de ceva. 5 (Îvr) Obligativitate. 6 (Înv) Abuz. 7 (Îe) A face ~ din ceva A scoate un câștig din ceva. 8 Menire. 9 Atribuție. 10 (Înv) Trebuință. 11 (Înv) Înclinare a unei ființe de a săvârși ceva Cf obicei, apucătură.
3. [DEX '98] ÎNTREBUINȚARE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. – V. întrebuința.
4. [DLRLC] ÎNTREBUINȚARE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a (se) întrebuința și rezultatul ei; folosință, utilizare, uz. Toate palatele marilor prinți sau bogătași au astăzi o întrebuințare publică. SAHIA, U.R.S.S. 38. Obiceiul pămîntului ajunge, prin întrebuințare, a se face lege. NEGRUZZI, S. I 308. Sînt zidiri destule pentru întrebuințarea celor ce vin spre cîștigarea sănătății. GOLESCU, Î. 135. ◊ Valoare de întrebuințare v. valoare.
5. [Șăineanu, ed. VI] întrebuințare f. 1. uz ce se face de ceva; 2. destinațiunea unui lucru.
6. [Scriban] întrebuințáre f. Acțiunea de a întrebuința, uz: întrebuințarea unor banĭ, unuĭ cuvînt. A da o întrebuințare unuĭ lucru, a-l utiliza la ceva.
7. [DEX '09] ÎNTREBUINȚA, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.
8. [MDA2] întrebuința [At: CALENDARIU (1814), 182/19 / V: (înv; cscj) ~ți / P: ~bu-in~ / Pzi: ~țez / E: în- + trebuință] 1 vt A se servi de ceva. 2 vt A utiliza. 3 vrp A servi la ceva. 4 vrp (Nob; d. ființe) A se folosi de ceva. 5 vru (Îvr) A trebui.
9. [MDA2] întrebuinți v vz întrebuința
10. [MDA2] întrebuințire sf vz întrebuințare
11. [DEX '98] ÎNTREBUINȚA, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. – În + trebuința.
12. [DLRLC] ÎNTREBUINȚA, întrebuințez, vb. I. Tranz. A face uz, a uza de..., a folosi, a utiliza. Veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine. CREANGĂ, P. 263. Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150. ◊ Refl. pas. Astfel de cîni se întrebuințează la alergături îndelungate după căprioare. ODOBESCU, S. III 64. Fierul care nu se întrebuințează ruginește. ◊ (Rar, cu privire la persoane) A aflat de la un amic și prieten al lui ce-i întrebuințat la telegraf. ALECSANDRI, T. 855.
13. [Șăineanu, ed. VI] întrebuințà v. 1. a face uz, a se servi de; 2. a da de lucru: fabrica întrebuințează mulți oameni. [V. trebuință].
14. [Scriban] întrebuințéz v. tr. (d. trebuință). Fac uz, mă servesc de: întrebuințez cuțitu ca să taĭ pîne. Daŭ ocupațiune, daŭ de lucru: această fabrică întrebuințează mulțĭ lucrătorĭ. Fac să se consume, să treacă: a întrebuința apa la spălat, a întrebuințat treĭ zile pînă să ajungă.
15. [DOOM 3] întrebuințare (desp. -bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări
16. [DOOM 2] întrebuințare (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări
17. [DOOM 3] întrebuința (a ~) (desp. -bu-in-) vb., ind. prez. 1 sg. întrebuințez, 3 întrebuințează; conj. prez. 1 sg. să întrebuințez, 3 să întrebuințeze
18. [DOOM 2] întrebuința (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințează
19. [Argou] întrebuința, întrebuințez v. r. (sport) a-și apăra în mod corect șansele într-o confruntare.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL