1. [DEX '09] ÎNTOVĂRĂȘI, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.
2. [MDA2] întovărăși [At: CANTEMIR, IST. 302 / V: (îvp) ~roși / Pzi: ~șesc / E: în- + tovarăș] 1 vt A însoți pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. 2 vt (Pex) A acompania pe cineva sau ceva. 3 vt (D. evenimente) A avea loc simultan. 4 vt (D. fenomene) A apărea concomitent. 5 vr A pleca la drum simultan cu cineva. 6 vr A se împrieteni. 7 vr A se asocia cu cineva Si: a se alia, a se încârdăși, a se însoți. 8 vr (Rar) A se căsători. 9 vr (Spc; iuz) A forma o cooperativă agricolă.
3. [DLRLC] ÎNTOVĂRĂȘI, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a fi tovarăș de drum cu cineva, a merge pe același drum cu cineva. Vreo două bătrîne mă întovărășesc pînă acolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 293. Titu Herdelea se bucură că va întovărăși singur pe Nadina. REBREANU, R. I 230. Să ne dați voie a vă întovărăși pînă acolo. ALECSANDRI, T. I 145. ◊ Fig. Șoseaua ce vine de la Cîrlibaba, întovărășind Someșul cînd în dreapta, cînd în stînga. REBREANU, I. 9. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc cu necesitate în același timp cu altceva; a însoți. Turburările cari au întovărășit moartea împăratului Alexandru... înlătura pentru moment temerile unui război. GHICA, S. 129. 2. Refl. A-și lua (pe cineva) ca tovarăș, a face tovărășie cu cineva; a se lega, a se alia. V-ați întovărășit cu feciorul Nataliei. CAMILAR, N. II 386. Cu acești voinici se întovărăși și un... pui de romîn. ISPIRESCU, L. 200. Nu te întovărăși cu omul becisnic. NEGRUZZI, S. I 248. 3. Refl. reciproc. A forma o întovărășire agricolă. Foloasele mari pe care mii și zeci de mii de țărani le-au avut de pe urma faptului că s-au întovărășit și că și-au lucrat pămîntul în comun... sînt un puternic îndemn pentru sute de mii de țărani muncitori de a forma întovărășiri. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2376.
4. [Șăineanu, ed. VI] întovărășì v. 1. a însoți; 2. a se asocia. [V. tovarăș].
5. [MDA2] întovăroși v vz întovărăși
6. [Scriban] întovărășésc v. tr. (d. tovarăș). Asociez. V. refl. Mă asociez. V. însîmbrez.
7. [DOOM 3] întovărăși1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășesc, 3 sg. întovărășește, imperf. 1 întovărășeam; conj. prez. 1 sg. să întovărășesc, 3 să întovărășească
8. [DOOM 3] +întovărăși2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întovărășesc, 3 sg. se întovărășește, imperf. 1 sg. mă întovărășeam; conj. prez. 1 sg. să mă întovărășesc, 3 să se întovărășească; imper. 2 sg. afirm. întovărășește-te; ger. întovărășindu-mă
9. [DOOM 2] întovărăși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășesc, imperf. 3 sg. întovărășea; conj. prez. 3 să întovărășească
10. [MDO] întovărăși (conj. întovărășească)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL