1. [DEX '09] ÎNTEMEIETOR, -OARE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.
2. [MDA2] întemeietor, ~oare smf, a [At: E. VĂCĂRESCU, IST. 147 / V: ~itor / Pl: ~i, ~oare / E: întemeia + -itor] 1-2 (Persoană) care a întemeiat (1) ceva Si: ctitor, fondator, (înv) întemeliitor (1-2).
3. [DLRLC] ÎNTEMEIETOR, -OARE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator. Chilia ieșise cam după măsura măruntă a harnicului ei întemeietor. HOGAȘ, M. N. 136. Lui Mircea dar se dă mai cu seamă cinstea de întemeietorul armatei romînești. BĂLCESCU, O. I l2.
4. [Șăineanu, ed. VI] întemeietor m. cel ce întemeiază.
5. [Scriban] întemeĭetór, -oáre adj. și s. Care întemeĭază.
6. [MDA2] întemeitor, ~oare smf, a vz întemeietor
7. [DOOM 3] întemeietor s. m., pl. întemeietori
8. [DOOM 2] întemeietor s. m., pl. întemeietori
9. [MDO] întemeietor
10. [IVO-III] întemeiez, -meiază 3, -meieze 3 conj., -meiat prt., -meind ger., -meiere inf. s., -meietor adj. v.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL