1. [DEX '09] ÎNSURARE, însurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) însura. Însurătoare. – V. însura.
2. [MDA2] însurare sf [At: ALEXANDRIA, 148/16 / Pl: ~rări / E: însura1] 1 Căsătorie a unui bărbat Si: însurat1 (1). 2 (Fig) Unire. 3 Descotorosire de cineva Si: însurat1 4 Omorâre.
3. [DEX '98] ÎNSURARE, însurări, s. f. (Înv.) Însurătoare. – V. însura.
4. [DLRLC] ÎNSURARE, însurări, s. f. (Învechit) Însurătoare. Abia trecură patru luni de la însurarea lui Ipolit. NEGRUZZI, S. I 54. Însurarea sa cea tainică. GORJAN, H. I 161.
5. [DEX '09] ÎNSURA, însor, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).
6. [MDA2] însura2 vt [At: V. A. URECHIA, ap. TDRG / Pzi: ~rez / E: ml * (in)solare] (D. încălțăminte) A pingeli.
7. [MDA2] însura1 [At: CORESI, EV. 540/22 / Pzi: ~sor / E: ns pbl ml *(in)uxorare] 1-2 vrtf (D. bărbați) A (se) căsători. 3 vr (Pop; îe) A se ~ cu căcatul după ureche (cu buricul neuscat) A se însura prea tânăr. 4 vr (Fig) A se uni. 5 vt A se descotorosi de cineva. 6 vt A omorî pe cineva.
8. [DLRLC] ÎNSURA, însor, vb. I. Refl. (Despre un bărbat) A lua în căsătorie o femeie; a se căsători. Se însurase cu o fată frumoasă și harnică. VLAHUȚĂ, O. A. 411. Făt-Frumos nu făcuse nuntă cînd s-a însurat. CREANGĂ, P. 102. Tatăl meu, văzîndu-se flăcău tomnatic, se însură cu jupîneasa Mărica. NEGRUZZI, S. I 246. Fă-mi cămașă de fuior, Că mi-i gîndu să mă-nsor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 365. ◊ Fig. Văd, gîndul tău se-nsoară Cu-a mea dorință. ALECSANDRI, T. II 88. ◊ Tranz. Să-l port cu vorbe că l-oi însura cu Măndica. ALECSANDRI, T. I 318. Matei Basarab... îl făcu postelnic mare și îl însură cu Ilinca. BĂLCESCU, O. I 98. ◊ (Glumeț) Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura... Lască te-nsor eu și pe tine acuși, măi buclucașule! CREANGĂ, P. 43.
9. [Șăineanu, ed. VI] însurà v. 1. a se căsători (vorbind de bărbați); 2. fig. a se împreuna: gândul tău se ’nsoară cu a mea voință AL. ghirlanda ce se ’nsoară cu silfele ușoare EM. [Lat. *UXORARE, din UXOR, soție].
10. [Șăineanu, ed. VI] însurà v. a pune căpute, a pingeli încălțămintei. [Lat. *INSOLARE, din SOLA, căpută].
11. [Scriban] 1) însór, a urá v. tr. (d. soră, surată, după obiceĭu de a onora soția cu epitetu de „soră”, după cum și ĭa onorează bărbatu cu epitetu de „frate”. Decĭ etim. lat. *uxorare, d. uxor, soție, rămîne zadarnică! – El însoară, să însoare). Căsătoresc, vorbind de bărbațĭ. V. refl. Mă căsătoresc: Să le spuĭ curat, Că m’am însurat, C’o mîndră crăĭasă, A lumiĭ mireasă (Al.).
12. [Scriban] 2) însór, a -urá v. tr. (lat. *insolo, -áre, d. sõlum, talpă, sol, pămînt, îld. soleare, a tălpui, d. sólea, bocîncă. D. sõlum, pl. sõla vine it. suola, fr. sole, germ. sohle, talpă; d. sólea vine it. soglia, fr. seuil, prag). Vechĭ. Tălpuĭesc, pun tălpĭ încălțămintelor.
13. [DOOM 3] însurare (înv.) s. f., g.-d. art. însurării; pl. însurări
14. [DOOM 2] însurare (înv.) s. f., g.-d. art. însurării; pl. însurări
15. [DOOM 3] însura (a ~) vb., ind. prez. 1 însor, 2 sg. însori, 3 însoară; conj. prez. 1 să însor, 3 să însoare; imper. 2 sg. afirm. însoară
16. [DOOM 2] însura (a ~) vb., ind. prez. 1 însor, 3 însoară, 1 pl. însurăm
17. [DER] însura (însor, însurat), vb. – A repara încălțămintea, a pingeli. Lat. *solāre, de la solum „talpă” și cu pref. în- (Tiktin, ZRPh., XXIV, 320; Candrea-Dens., 871; DAR).
18. [DER] însura (însor, însurat), vb. – A se căsători, a se lega prin căsătorie un bărbat cu o femeie. – Mr. nsor, megl. (a)nsor, (a)nsurari, istr. ănsor. Lat. uxorāri (Cipariu, Elemente, 72; Otto, Rom. Forsch., VI, 427; Philippide, Principii, 108; Pușcariu 874; Candrea-Dens., 870; REW 9107; DAR), cf. calabr. nzurare. Cuvînt comun (ALR, I, 251), indică numai din punctul de vedere al bărbatului căsătoria, cf. mărita. – Der. însurător, adj. (de însurat); însurat, s. n. (căsătorie); însurătoare, s. f. (căsătorie); însurăciune, s. f. (înv., căsătorie); însurățel, s. m. (persoană căsătorită de curînd); dessura, vb. (rar, a divorța, a se despărți).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL