1. [DEX '09] ÎNSTRUNARE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.
2. [MDA2] înstrunare sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: înstruna] 1 Întindere a strunelor unui instrument Si: înstrunat1 (1), (îvr) înstrunătură (1). 2 Acordare a unui instrument muzical cu coarde Si: înstrunat1 (2), (îvr) înstrunătură (2). 3 (Fig) Interpretare a unei piese la un instrument cu coarde Si: înstrunat1 (3), (îvr) înstrunătură (3). 4 Legare strâns Si: înstrunat1 (4), (îvr) înstrunătură (4). 5 (Spc) Strângere a unui animal de călărie cu chingile sau cu frâul Si: înstrunat1 (5), strunire, (îvr) înstrunătură (5). 6 (Fig) Reținere de la o acțiune Si: înfrânare, înstrunat1 (6), stăvilire, strunire, (îvr) înstrunătură (6).
3. [DEX '09] ÎNSTRUNA, înstrun, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical cu coarde. 2. A strânge un animal de călărie cu chingile sau cu frâul; a struni. ♦ Fig. A reține de la o acțiune; a stăvili, a înfrâna, a struni. [Prez. ind. și: înstrunez] – În + strună.
4. [MDA2] înstruna vt [At: ODOBESCU, I, 86/17 / Pzi: înstrun, ~nez / E: în- + strună] 1 (Înv) A întinde struna unui instrument. 2 A acorda un instrument muzical cu coarde. 3 (Fig) A cânta la un instrument cu coarde. 4 A lega strâns. 5 (Spc) A strânge un animal de călărie cu chingile sau cu frâul Si: a struni. 6 (Fig) A reține de la o acțiune Si: a înfrâna, a stăvili, a struni.
5. [DLRLC] ÎNSTRUNA, înstrun, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical întinzîndu-i coardele. Iau vioara unui greier și-o înstrun să-mi placă mie. LESNEA, A. 141. Italianul începu a-și înstruna vioara. ARDELEANU, D. 95. Cine-ascultă și nu-nstrună arfa-i de cîntări bogată. EMINESCU, O. IV 120. ♦ (Prin analogie) A încorda. Înstrună iute arcul, puse săgeata și o luă la cătare. ISPIRESCU, L. 195. 2. (Cu privire la animale de călărie) A strînge (cu chingile, cu frîul, cu zăbala). V. înfrîna. Puse șaua pe Murga... o înstrună bine. DELAVRANCEA, S. 242. Frîul În cap îi băga, Frumușel Mi-l înstruna. TEODORESCU, P. P. 600. ◊ Fig. Se dete afund și mi-și petrecu veacul cu amar și cu ocară acolo, înstrunat și înjghebat în albia apelor sale. ISPIRESCU, U. 73. Lupul cu puii săi pustiază codrii fără d-a bănui lațul ce-i va înstruna într-o zi pe toți. ODOBESCU, S. I 86.
6. [Șăineanu, ed. VI] înstrunà v. 1. a încorda: a înstruna arcul; 2. a înfrâna: lațul ce-i va înstruna pe lupi; 3. fig. înstrunându-și mânia OD.
7. [Scriban] înstrún și -éz, a -á v. tr. (d. strună). Încordez, întind struna: a înstruna arcu, vioara. Înzăbălez. Fig. Strunesc, înfrînez.
8. [DOOM 3] înstruna (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. înstrun/înstrunez, 3 înstrună/înstrunează; conj. prez. 1 sg. să înstrun/să înstrunez, 3 să înstrune/să înstruneze
9. [DOOM 2] înstruna (a ~) vb., ind. prez. 3 înstrună/înstrunează
10. [IVO-III] înstrun.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL