1. [DEX '09] ÎNFURCĂTURĂ s. f. v. înfurcitură.
2. [MDA2] înfurcătură sf vz înfurcitură
3. [DEX '09] ÎNFURCITURĂ, înfurcituri, s. f. (Înv.) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătură s. f.] – Înfurci + suf. -tură.
4. [MDA2] înfurcitură sf [At: ODOBESCU, III, 178 / V: ~căt~, furcătură, furcitură / Pl: -ri / E: înfurci + -tură] (Îvr) 1 Loc unde se bifurcă, se încrucișează drumurile, apele etc. Vz răscruce, răspântie. 2 (Îf înfurcătură) Lemn cu două brațe. 3 Loc unde se îmbină grinda casei cu furca. 4 (Ccr) Cantitate de paie, fân care se poate lua o dată în furcă. 5 Căpiță. 6 Car încărcat cu fân sau cu paie. 7 Fânărie (2). 8 Încurcătură. 9 Ceartă. 10 Încăierare. 11 (D. doi sau mai mulți oameni; îe) A sta ~ A fi înghesuiți.
5. [DEX '98] ÎNFURCITURĂ, înfurcituri, s. f. (Rar) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătură s. f.] – Înfurci + suf. -tură.
6. [DLRLC] ÎNFURCITURĂ, înfurcituri, s. f. (Rar) Locul unde se desparte în două un drum, o șosea, o apă etc.; bifurcație. Sosiră la înfurcitura Bîscei, acolo unde se așterne o poieniță verde umbrită de plopi. ODOBESCU, S. A. 430. [Să ne ducem] prin înfurciturile și prin colțanii unde se ivește sfieț sau îngrozitor vînatul de la munte. id. S. III 90. – Variantă: înfurcătură (CARAGIALE, O. III 98) s. f.
7. [Șăineanu, ed. VI] înfurcitură f. răscruce, respântie.
8. [Scriban] înfurcitúră f., pl. ĭ. Locu unde ramurile saŭ drumu se înfurcește.
9. [DOOM 3] înfurcitură (înv.) s. f., g.-d. art. înfurciturii; pl. înfurcituri
10. [DOOM 2] înfurcitură (înv.) s. f., g.-d. art. înfurciturii; pl. înfurcituri
11. [DRAM 2021] înfurcătúră, înfurcături, (înfurcitură), s.f. (reg.) Bifurcație de drumuri: „Și la o vreme a ajuns la o înfurcătură de ulițe” (Bilțiu, 1999: 191). – Din înfurci.
12. [DRAM 2021] înfurcitúră, s.f. v. înfurcătură.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL