1. [MDA2] înfurcire sf [At: DA ms / V: ~rcare / Pl: ~ri / E: înfurci] (Îrg) 1 (Îf înfurcare) Luare a fânului sau a altui nutreț în furcă Si: (Îrg) înfurcit1 (1). 2 Desfacere a unui obiect astfel încât să aibă două sau trei brațe Si: (îrg) înfurcit1 (2). 3 (Rar) Bifurcare de drumuri Si: (îrg) înfurcit1 (3). 4 (Fig) Ceartă. 5 (Fig) Încăierare.
2. [DEX '09] ÎNFURCA2 vb. I v. înfurci.
3. [DEX '09] ÎNFURCI, înfurc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurca vb. I] – În + furcă.
4. [MDA2] înfurca v vz înfurci
5. [MDA2] înfurcare sf vz înfurcire
6. [MDA2] înfurci [At: COSTINESCU / V: (cscj) ~rca / Pzi: înfurc, (rar) ~cesc / E: în + furcă] (Îrg) 1 vt (Îf înfurca) A lua fân sau altceva în furcă. 2-3 vtr A (se) desface astfel încât să aibă două sau trei brațe. 4 vr (D. drumuri) A se bifurca. 5-6 vrr (Fig) A avea de furcă cu cineva, (certându-se sau) încăierându-se.
7. [DEX '98] ÎNFURCA vb. I v. înfurci.
8. [DEX '98] ÎNFURCI, înfurc, vb. IV. (Rar) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurca vb. I] – În + furcă.
9. [DLRLC] ÎNFURCI, (2) înfurc, vb. IV. Refl. (Popular) 1. (Mai ales despre drumuri) A se bifurca, a se desface în două. Merse, merse pînă ce i se înfurci calea. ISPIRESCU, L. 226. 2. A avea de furcă (cu cineva), a se certa, a se încăiera. Fii mai lăsător și nu te înfurci cu oamenii, că-i știi cît sînt de oțărîți acuma. REBREANU, R. II 105. Dumitru la ei sărea, Pușca de țavă lua, Cu feciorii să-nfurcea. PĂSCULESCU, L. P. 249. – Variantă: înfurca vb. I.
10. [Șăineanu, ed. VI] înfurcì v. a se bifurca: li se înfurci calea.
11. [Scriban] înfurcésc (mă) v. refl. (d. furcă). Mă despart, mă divid, vorbind de ramurĭ saŭ de drumurĭ: drumu se înfurcește. V. bifurc.
12. [DOOM 3] înfurci (a se ~) (a se bifurca) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înfurcește, 3 pl. se înfurcesc; imperf. 3 sg. se înfurcea; conj. prez. 3 să se înfurcească; ger. înfurcindu-se
13. [DOOM 2] !înfurci (a se ~) (a se bifurca) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se înfurcește; imperf. 3 sg. se înfurcea; conj. prez. 3 să se înfurcească
14. [DAR] înfurca, înfurchez, vb. I (reg.) 1. a lua fân în furcă. 2. a (se) desface (ceva) în două părți, în doi craci (cu furca); a (se) bifurca, a se încrăci. 3. (fig.) a avea de furcă cu cineva, a se încăiera.
15. [DRAM 2021] înfurcí, v.r. (reg., înv.) A se bifurca. – Din în + furcă (DEX, MDA).
16. [DRAM 2015] înfurci, vb. refl. – (reg.) A se bifurca. – Din în- + furcă (< lat. furca) (DEX, MDA).
17. [DRAM] înfurci, vb. refl. – A se bifurca. – În- + furcă (< lat. furca).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL