1. [DEX '09] ÎNFUMURARE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura.
2. [MDA2] înfumurare sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 112, 14/1 / Pl: ~rări / E: înfumura] 1 (Rar) Determinare a cuiva să se infatueze Si: înfumurat1 (1). 2 Îngâmfare.
3. [DLRLC] ÎNFUMURARE, înfumurări, s. f. 1. Îngîmfare, mîndrie nejustificată; vanitate, aroganță, orgoliu. De ce să ne grăbim? – Ar putea să dea impresia de înfumurare. BARANGA, I. 170. 2. (Rar, poetic) Lucire, sclipire slabă. Înfumurarea alburie a zorilor pătrunse văzduhul. SADOVEANU, O. VI 20.
4. [Șăineanu, ed. VI] înfumurare f. mândrie deșartă.
5. [Scriban] înfumuráre f. Fudulie, încîntare de persoana ta.
6. [DEX '09] ÎNFUMURA, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).
7. [MDA2] înfumura [At: PANN. P. V. I, 8/10 / Pzi: ~rez / E: în- + fumuri (pll fum)] 1 vt (Rar) A determina pe cineva să se infatueze. 2 vr A se comporta cu îngâmfare.
8. [DLRLC] ÎNFUMURA, înfumurez, vb. I. Refl. A se îngîmfa, a fi încrezut, a-și atribui o importanță exagerată (disprețuind sau minimalizînd valoarea altora), a-și da aere.
9. [Șăineanu, ed. VI] înfumurà v. 1. a băga fumuri de mândrie în capul cuiva; 2. a se crede mai mult decât ceea ce este.
10. [Scriban] înfumuréz v. tr. (d. fumurĭ, pl. d. fum). Umplu de fumurĭ, de fudulie. V. refl. Mă umplu de vanitate.
11. [DOOM 3] înfumurare s. f., g.-d. art. înfumurării; pl. înfumurări
12. [DOOM 2] înfumurare s. f., g.-d. art. înfumurării; pl. înfumurări
13. [DOOM 3] înfumura (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă înfumurez, 3 se înfumurează; conj. prez. 1 sg. să mă înfumurez, 3 să se înfumureze; imper. 2 sg. afirm. înfumurează-te; ger. înfumurându-mă
14. [DOOM 2] !înfumura (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumurează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL