1. [MDA2] înfruntător, ~oare smf, a [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 62/7 / Pl: ~i, ~oare / E: înfrunta + ~(ă)tor] (Înv) 1-6 (Persoană) care înfruntă1 (3, 7-8).
2. [DLRLC] ÎNFRUNTĂTOR, -OARE, înfruntători, -oare, adj. (Rar) Care înfruntă, ține piept, se opune; care sfidează primejdii, greutăți. Între nori și mare, Înfruntător, Albatrosul țîșnește din zare. TOMA, C. V. 349. ◊ (Adverbial) Revăzu scena de la gară, fețele țăranilor care-l priveau înfruntător. DUMITRIU, B. F. 34.
3. [DLRM] ÎNFRUNTĂTOR, -OARE, înfruntători, -oare, adj. (Rar) Care înfruntă (1). – Din înfrunta + suf. -(ă)tor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL