1. [DEX '09] ÎNFOCARE s. f. Acțiunea de a (se) înfoca; înflăcărare, entuziasm; ardoare, pasiune. – V. înfoca.
2. [MDA2] înfocare sf [At: DOSOFTEI, V. S. 1/2 / Pl: ~cări / E: înfoca] 1 (Rar) Ardere în foc a ceva. 2 (Rar) Înfierbântare la foc. 3 (Îvr) Cauterizare. 4 (Înv) Agitație. 5 (Fig) Înflăcărare ca urmare a unui sentiment puternic.
3. [DLRLC] ÎNFOCARE s. f. Înflăcărare, ardoare, pasiune, entuziasm. Aplecîndu-și gura la urechea ei, îi șopti lin, deși cu glasul plin de înfocare. EMINESCU, N. 121. Nume ce-n înfocarea închipuirii mele Pe strălucita-i frunte îl văd și îl citesc. ALEXANDRESCU, M. 99. ◊ (Adesea în loc. adv.) Cu înfocare. Stăpîne, zise atunci calul, nechezînd cu înfocare, nu te mai olicăi atîta. CREANGĂ, O. A. 244. Tinerii o privea cu amor și înfocare. NEGRUZZI, S. I 64. Libertatea pe care o doreau cu înfocare. BĂLCESCU, O. II 259.
4. [Șăineanu, ed. VI] înfocare f. ardoare, vehemență.
5. [Scriban] înfocáre f. Ardoare, pasiune: soldatu îșĭ ĭubește cu înfocare steagu.
6. [DEX '09] ÎNFOCA, (rar) înfoc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.
7. [MDA2] înfoca [At: DOSOFTEI, V. S. II, 26/1 / Pzi: înfoc / E: în + foc] 1 vt (Rar) A da foc la ceva. 2 vt (Rar) A înfierbânta, a încălzi ceva la foc. 3 vr (Fig) A se înflăcăra ca urmare a unui sentiment puternic.
8. [Scriban] înfóc, a -á v. tr. (d. foc. – Înfoacă, să înfoace). Vechĭ. Azĭ Maram. Aprind, incendiez, înferbînt.
9. [DOOM 3] înfocare s. f., g.-d. art. înfocării
10. [DOOM 2] înfocare s. f., g.-d. art. înfocării
11. [DOOM 3] înfoca (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. înfoc, 2 sg. înfoci, 3 înfoacă; conj. prez. 1 sg. să înfoc, 3 să înfoace; imper. 2 sg. afirm. înfoacă
12. [DOOM 2] înfoca (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoacă
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL