1. [DEX '09] ÎNFIERAT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.
2. [DEX '09] ÎNFIERAT1 s. n. Înfierare. – V. înfiera.
3. [MDA2] înfierat2, ~ă a [At: M. COSTIN, ap. DA / V: (reg) ~înher~ / Pl: ~ați, ~e / E: înfiera2] 1 (D. oameni, animale, arbori etc.) însemnat cu fierul roșu. 2 (D. pete, semne) Aplicat cu fierul roșu. 3 (Fig) Criticat cu severitate. 4 Condamnat în public Si: stigmatizat.
4. [MDA2] înfierat1 sn [At: PAMFILE, A. R. 22 / Pl: ~uri / E: înfiera2] 1-3 Înfierare (1-3). 4 Ferecare.
5. [DLRLC] ÎNFIERAT 2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul înroșit în foc; p. ext. (despre semne) aplicat cu fierul roșu. Aho, aho! Plugul bade cu 12 boi, Boi bourei, În coadă cudălbei, În frunte țintați, În coarne-nfierați. TEODORESCU, P. P. 143. ◊ Fig. Pata fărdelegii în fruntea-mi înfierată. ALECSANDRI, P. A. 172. 2. Fig. Osîndit în public, dezaprobat, stigmatizat. 3. Îmbrăcat în fier, ferecat. Car nou, bine ferecat, Plug ales și înfierat. SEVASTOS, N. 291. – Pronunțat: -fie-.
6. [DLRLC] ÎNFIERAT1 s. n. Înfierare. Înfieratul vitelor. – Pronunțat: -fie-.
7. [DEX '09] ÎNFIERA, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.
8. [MDA2] înfiera2 vt [At: DOSOFTEI, V. S. 60/2 / S și: înfera / V: (reg) înhera / Pzi: ~rez / E: în- + fier] 1 A însemna un condamnat, animal, un arbore cu fier înroșit. 2 (Fig) A condamna cu severitate. 3 A defăima în public. 4 (Rar; îf înfera) A îmbrăca sau a lega în fier Si: a fereca.
9. [MDA2] înfieri v vz înfiera
10. [MDA2] înfierit, ~ă a vz înfierat2
11. [DLRLC] ÎNFIERA2, pers. 3 înfierează, vb. I. Intranz. (Regional, despre barbă și despre mustăți) A începe să crească; a se ivi, a miji. Era un fecior cu mustața abia infierîndu-i. SADOVEANU, O. L. 94. Întorcea un zîmbet frumos ca de fată și abia începea să-i înfiereze mustăcioara. id. B. 58. – Pronunțat: -fie-.
12. [DLRLC] ÎNFIERA1, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A aplica pe corpul unui animal un fier înroșit în foc, pentru a-i face un semn distinctiv. (Refl. pas.) După două luni de la nașterea mînzului se înfierează... la șold. I. IONESCU, D. 534. ◊ (Cu privire la oameni, în special la sclavi) Să faci așa ca cei doi cumnați ai mei să nemerească la castel și, în schimbul laptelui de mistrețe, să primească să-mi fie robi și să-i înfierez. VISSARION, B. 66. Ea-l chemă la sine și, cu un fier ce l-a fost ars în foc, îl înfieră la mîna dreaptă. RETEGANUL, P. IV 37. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osîndi în public, a stigmatiza, a veșteji. [Bălcescu] a înfierat cu putere pe boierii cosmopoliți, fără patrie, turciți și franțuziți, după cum le dictau interesele. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2540. – Pronunțat: -fie-.
13. [Șăineanu, ed. VI] înfierà v. a însemna cu un fier ars: a înfiera un cal; 2. fig. a defăima, a dezonora.
14. [Scriban] înferéz (est) și înfĭeréz (vest) v. tr. (d. fer, fĭer). Stampilez cu feru înroșit în foc, pun dangaŭa. Fig. Stigmatizez, aplic stampila infamiiĭ. V. și înfir.
15. [Scriban] înfĭeréz, V. înferez.
16. [Scriban] înfír și -éz, a -á v. tr. (d. fir. V. răsfir). Cos prost. Ornez o haĭnă cu fir. V. intr. Încep a apărea (cîte un fir), mijesc: mustața îĭ înfira. – În nord (ca v. intr.) și a înfera, înfĭera, pop. înhera, (pin confuziune cu a înfiera d. fĭer).
17. [DOOM 3] înfierat (desp. -fie-) s. n.
18. [DOOM 2] înfierat (-fie-) s. n.
19. [DOOM 3] înfiera (a ~) (desp. -fie-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierez, 3 înfierează; conj. prez. 1 sg. să înfierez, 3 să înfiereze
20. [DOOM 2] înfiera (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfierează
21. [IVO-III] înfierez.
22. [DAR] înfierat, înfierată, adj. (pop., în sintagma) cale înfierată = cale ferată.
23. [DLRLV] ÎNFIERA vb. (Mold.; despre mustață) A miji. Pînă ajunge omul la vîrsta de 17 ani, adecă pînă înceape (cum să dzice) a înfiera musteață, tot copil să cheamă. CD 1698, 40v; cf. CD 1770, 50v. Variante: înfera (CD 1770, 50v). Etimologie: lat. *infilare.
24. [DAR] înfiera pers. 3 sg. înfierează, vb. I (reg., înv.) 1. (despre păr, mustăți) a începe să crească, a da, a miji. 2. (despre oala pusă la foc) a da în fiert (când se ridică bulbucii la suprafața apei).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL