1. [DEX '09] ÎNDUIOȘAT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.
2. [MDA2] înduioșat, ~ă a [At: ALECSANDRI, P. I, 201 / Pl: ~ați, ~e / E: înduioșa] 1 Cuprins de înduioșare Si: emoționat, mișcat. 2 (Rar) Duios.
3. [DLRLC] ÎNDUIOȘAT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat, impresionat. Începură a vorbi cu glas înduioșat despre lucruri vechi. SADOVEANU, O. IV 18. Grigore îl sărută pe amîndoi obrajii, înduioșat și de-abia stăpînindu-și firea. REBREANU, R. II 16. Și cum privesc ei amîndoi, înduioșați, nevoie-mare, I-apucă dorul de părinți, Oftînd se strîng la braț mai tare. IOSIF, P. 69. ◊ Fig. Supt cerul nostru înduioșat E mai domoală hora. GOGA, P. 13. La glasul libertății văd Moldova deșteptată și la glasul omenirii o simțesc înduioșată. ALECSANDRI, P. A. 72. ♦ Duios. [Bălcescu] ne descrie adesea simțirile înduioșate ce a încercat inima lui. ODOBESCU, S. III 492.
4. [DEX '09] ÎNDUIOȘA, înduioșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioșie, de milă. [Pr.: -du-io-. – Var.: (rar) înduioși vb. IV] – În + duios.
5. [DEX '09] ÎNDUIOȘI vb. IV v. înduioșa.
6. [MDA2] înduioșa vtr [At: ISPIRESCU, L. 283 / P: ~du-io~ / V: (înv) ~i / Pzi: ~șez / E: în- + duios] 1-2 (A face pe cineva să fie cuprins sau) a fi cuprins de duioșie, de milă, de emoție.
7. [MDA2] înduioși v vt înduioșa
8. [DLRLC] ÎNDUIOȘA, înduioșez, vb. I. Refl. A fi cuprins de duioșie, de milă, a se întrista; a fi mișcat, a fi impresionat. Moș Gheorghe se înduioșează de un băiețel, care aleargă cu coșurile încă neîncepute și strigă cît poate cărb-cărb-cărbuni! SP. POPESCU, M. G. 61. S-a fost înduioșat de starea cea proastă și ticăloasă în care ajunsesem. ISPIRESCU, L. 283. ◊ (Poetic) Frunza-n codru tremura Și foarte se-nduioșa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ Tranz. Într-o sară de toamnă tîrzie, o frîntură de cîntec m-a înduioșat și m-a oprit mult în loc. SADOVEANU, O. VI 528. Amici pe care vă înduioșează cîinii fără stăpîn, zgribuliți și flămînzi, ascultați istoria unuia dintre ei. GALACTION, O. I 302. Nu știu nici eu de ce anume Mă-nduioșează orice ram. LESNEA, I. 109. – Variantă: înduioși (ISPIRESCU, U. 309) vb. IV.
9. [Șăineanu, ed. VI] înduioșà v. a atinge inima, a mișca de compătimire. [V. duios].
10. [Scriban] înduĭoșéz v. tr. (d. duĭos). Fac să simtă milă, emoționez. V. refl. Mă emoționez, simt milă: toțĭ s’aŭ înduĭoșat văzînd nepăsarea cu care mergea la moarte.
11. [DOOM 3] înduioșa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înduioșez, 3 înduioșează, 1 pl. înduioșăm; conj. prez. 1 sg. să înduioșez, 3 să înduioșeze; ger. înduioșând
12. [DOOM 2] înduioșa (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșează, 1 pl. înduioșăm; conj. prez. 3 să înduioșeze; ger. înduioșând
13. [MDO] înduioșa (ind. prez. 3 sg. și pl. înduioșează, 1 pl. înduioșăm, ger. înduioșînd)
14. [IVO-III] înduioșez, -șează 3, -șam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL